Fondul Investcorp din Bahrain duce tratative cu americanii de la Elliott Management pentru preluarea echiperi de fotbal AC Milan

Fondul Investcorp din Bahrain poartă discuţii cu firma americană Elliott Management Corp. pentru preluarea clubului italian de fotbal AC Milan, a declarat vineri pentru Reuters o sursă din apropierea discuţiilor, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 15 apr. 2022, 17:11
Fondul Investcorp din Bahrain duce tratative cu americanii de la Elliott Management pentru preluarea echiperi de fotbal AC Milan

Investcorp este un manager de active care are şi alte investiţii în Italia, precum Gucci, Riva şi Dainese. De la preluarea Investcorp în 2015, preşedintele Mohammed Alardhi a lansat o strategie de creştere agresivă astfel încât activele sub administrare au crescut de la 10 până la 42 de miliarde de dolari.

Firma americană Elliott Management Corporation a preluat clubul AC Milan în 2018 după ce proprietarul chinez Li Yonghong a intrat în incapacitate de plată.

În ultimul deceniu mai multe mari cluburi de fotbal din Italia au fost cumpărate de investitori străini. Astfel, Inter Milan este controlat de compania chineză Suning Holdings Group, în timp ce firma americană The Friedkin Group deţine AS Roma. Cluburile Fiorentina şi Atalanta sunt şi ele controlate de investitori americani.

La rândul lor, investitorii din Orientul Mijlociu deţin şi ei mai multe mari cluburi de fotbal din Europa, precum Qatari Sports Investments care deţine Paris St. Germain, în timp ce Manchester City este controlat de Abu Dhabi United Group.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii de la 2.700 de lei la 6.000 de lei net
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii ...
Retailerul de articole pentru casă MR. DIY, originar din Malaezia, pregăteşte intrarea în Timişoara, Brăila, Oradea, Bacău, unde face angajări....
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în ...
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni ...
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat ...