Fondul Proprietatea condamnă numirile netransparente din boardul Portului Constanţa

Economica.net
21 12. 2018
constanta_port_14899800

„Numirile au fost efectuate fără comunicarea transparentă, anterioară AGA, a oricărei informaţii cu privire la numele candidaţilor, pregătirea lor profesională şi procesele de selecţie care au dus la nominalizarea lor. În pofida faptului că Fondul Proprietatea a semnalat aceste încălcări ale transparenţei înainte de AGA, Ministerul Transporturilor, acţionarul majoritar al APM, a mers mai departe cu decizia de a numi noi membri ai Consiliului de Administraţie şi nu a respectat legislaţia guvernanţei corporative, care este în vigoare”, se spune într-un comunicat al FP.

Componenţa actuală a Consiliului include doi directori executivi ai companiei, în timp ce alţi doi membri se află, în opina Fondului Proprietatea, într-un potenţial conflict de interese, date fiind locurile lor de muncă şi afilierea profesională.

„Fondul Proprietatea nu a primit înaintea AGA nicio informaţie privitoare la candidaţii pentru Consiliul de Administraţie al APM, ceea ce a dovedit încă o dată lipsa totală de bună-credinţă a Ministerului Transporturilor de a se supune obligaţiilor legale privind transparenţa. Mai mult, dintre cei patru noi membri numiţi, trei au activat deja ca membri interimari în board, o situaţie care ridică serioase întrebări privind corectitudinea procesului de selecţie”, a declarat Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, în urma deciziei AGA de la Portul Constanţa, care a ignorant avertismentul Fondului Proprietatea.

Fondul Proprietatea îşi reafirmă, în comunicat, hotărârea de a folosi toate mijloacele legale aflate la dispoziţia sa pentru a proteja interesele companiei şi respectarea drepturilor acţionarilor minoritari conferite de lege.