Fondul suveran al statului chinez, la un pas de achiziţia depozitelor Logicor din România, într-o tranzacţie la nivel european

Fondul suveran al Chinei este în ultima fază a negocierilor penru achiziţia Logicor de la americanii de la Blackstone, într-o tranzacţie evaluată la 12 miliarde de euro, informează Bloomberg. Logicor a cumpărat anul trecut un portofoliu de spaţii de depozitare de la Immofinanz, inclusiv patru proiecte în România. 
Andrada Ghira - mie, 31 mai 2017, 08:24
Fondul suveran al statului chinez, la un pas de achiziţia depozitelor Logicor din România, într-o tranzacţie la nivel european

China Investment Corp. (CIC) este principalul candidat în cursa pentru achiziţia Logicor, într-o tranzacţie evaluată la 12 miliarde de euro. Cu sediul la Londra, Logicor are un portofoliu de aproape 13,7 miliaone de mp de spaţii logistice în toată Europa, inclusiv în România, după ce a cumpărat anul trecut un portofoliu de proprietăţi de la austriecii de la Immofinanz. 

În România, Logicor, deţinută de Blackstone, cel mai mare fond de investiţii alternative din lume, ce are active în administrare de circa 370 de miliarde de dolari, a cumpărat patru parcuri logistice, în Patelimon, Mogoşoaia, Ploieşti şi Timişoara, dar şi circa 100 de ha de teren. 

Temasek Holdings Pte şi Mapletree Investments Pte Ltd. se află de asemenea în procesul de licitare, mai scrie Bloomberg. 

Blackstone, care a creat Logicor în 2012, îşi face astfel exitul de pe piaţa europeană, pe fondul unei cereri crescute nu doar din partea chiriaşilor, ci şi din partea investitorilor. Proprităţile logistice au devenit atractive pentru fondurile suverane şi pentru fondurile de pensii, după creşterea comerţului online şi a cererii venite din partea chiriaşilor. 

CIC deţine o parte din fondul de investiţii Blackstone, după investiţii efectuate în 2007 şi 2008. Raportul fianciar al Blackstone arată că o companie a CIC deţinea în luna februarie a acestui an 4,6% din fondul de investiţii. 

Randamente mai bune decât la birouri şi malluri 

Spaţiile de depozitare prime vor genera în următorii cinci ani randamente de 7,6% pe an, faţă de randamentele de 6,4% pentru malluri şi 5,2% pentru birouri, se arată într-un raport din luna martie a acestui an al Deutsche Bank AG.

Dacă va Logicor va fi cumpărată de CIC, aceasta va fi a doua cea mai mare tranzacţie de pe piaţa imobiliară europeană şi a patra preluare de chinezi, scrie Financial Times. 

Aproape 40% din valoarea Logicor este alcăutită din datorii, iar Blackstone a căutat oferte de cel puţon 12 miliarde de euro pentru a vinde. 

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...