Fondurile de pensii facultative, creştere cu 28%, la nivelul lunii august

Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 5,5 miliarde de lei, la finalul lunii august, în creştere cu 28,6% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), citat de Agerpres.
AGERPRES - D, 06 oct. 2024, 16:18
Fondurile de pensii facultative, creştere cu 28%, la nivelul lunii august

„Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (96%), majoritatea fiind denominate în lei (89,9%)”, se menţionează în raport.

Conform sursei citate, valoarea contribuţiilor virate în luna august a fost de 63,7 milioane lei, în timp ce contribuţia medie a fost 165 lei.

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 3,63 miliarde de lei, respectiv 66%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 1,42 miliarde de lei (26%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 183,93 milioane de lei, respectiv 3,3% din totalul activelor.

Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 782.711 de participanţi în luna august 2024.

Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea şi Raiffeisen Acumulare.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...