Ford a fost amendată în SUA cu 17 mil dolari pentru că a întârziat rechemarea unor maşini în service

Compania Ford a fost amendată în SUA cu 17,35 milioane de dolari pentru că a rechemat târziu în service aproape 500.000 de vehicule de teren Escape, după descoperirea unei probleme la pedala de acceleraţie, potrivit agenţiei americane pentru siguranţă rutieră, transmite AFP.
Economica.net - vin, 02 aug. 2013, 13:37
Ford a fost amendată în SUA cu 17 mil dolari pentru că a întârziat rechemarea unor maşini în service

Instituţia a deschis în iulie 2012 o anchetă după mai multe incidente, din care unul mortal, legat de o problemă la pedala de acceleraţie la 730.000 de vehicule de teren Ford şi Mazda, din care peste 400.000 de vehicule Ford Escape fabricate în intervalul 2001-2004.

Ford a anunţat opt zile mai târziu rechemarea a 484.000 de vehicule 4X4 Escape, din care 421.700 în Statele Unite.

În acordul amiabil al Ford cu autorităţile americane se arată că este posibil ca grupul să nu fi informat la timp agenţia pentru siguranţă rutieră, proprietarii, cumpărătorii şi concesionarii, în legătură cu posibila defecţiune.

Ford a negat într-un comunicat că ar fi încălcat vreo reglementare şi a confirmat încrederea în actualul sistem de identificare şi rezolvare rapidă a eventualelor probleme ale vehiculelor.

Grupul a precizat că a acceptat acordul propus de autorităţi pentru a evita un conflict juridic de lungă durată.

Te-ar mai putea interesa și
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele lor sunt pregătite pentru a face față schimbărilor climatice – sondaj IRES
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele ...
Impactul fenomenelor meteo extreme îi face pe români să conștientizeze din ce în ce mai mult riscurile la care sunt expuși și să fie......
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de retail media
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de ...
Retailerul francez Auchan a investit până acum aproximativ 3 milioane de euro în Auchan Retail Media, prima regie de retail ...
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul nod turbion din România
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul ...
Grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu, a depășit stadiul fizic de 55% la lucrările pentru lotul 3 al Autostrăzii ...
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
Ministrul interimar al investiţiilor şi proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat vineri că "1,4 miliarde de ...