Ford în pericol să nu mai poată comercializa în Germania automobile capabile să se conecteze la Internet

Un tribunal german a emis o decizie care interzice grupului auto Ford să producă şi să comercializeze automobile capabile să se conecteze la Internet, ca urmare a unui proces legat de încălcarea unor licenţe din domeniul tehnologiei wireless, transmite Reuters.
AGERPRES - D, 22 mai 2022, 18:43
Ford în pericol să nu mai poată comercializa în Germania automobile capabile să se conecteze la Internet

Decizia tribunalului din München, care poate fi contestată, ar putea să intre în vigoare în două săptămâni dacă Ford nu ajunge la o înţelegere cu reclamanţii, scrie Agerpres.

Acest verdict scoate la lumină creşterea tensiunilor între companiile de tehnologie care vor ca producătorii de automobile să plătească redevenţe pentru tehnologiile utilizate în sistemele de navigaţie, sistemele de comunicaţii şi automobilele autonome.

„Atâta timp cât nu am primit motivaţia scrisă a curţii nu dorim să facem comentarii cu privire la acest dosar, la acest moment”, a reacţionat Ford într-un comunicat de presă.

Potrivit presei germane, Ford a fost dat în judecată de opt proprietari de licenţe de comunicaţii mobile 4G. Numele companiilor respective nu a fost dezvăluit însă cazul a fost demarat la tribunalul din München de compania japoneză de protejare a proprietăţii intelectuale IP Bridge.

Cipurile de comunicaţii sunt o componentă esenţială pentru automobilele conectate iar Ford este ultimul producător auto care este supus la presiuni de proprietarii de tehnologie de comunicaţii mobile. Grupul Volkswagen a fost şi el dat în judecată de IP Bridge la acelaşi tribunal din München dar a reuşit să ajungă la o înţelegere cu reclamanţii prin achiziţionarea unor licenţe de la platforma Avanci, care combină licenţele deţinute de 48 de proprietari de tehnologii wireless.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează şi furnizează o gamă completă de maşini Ford, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate şi vehicule de lux Lincoln, furnizează servicii financiare prin Ford Motor Credit Company şi preia poziţii de conducere în electrificare, soluţii de mobilitate, inclusiv servicii de auto-conducere şi servicii conectate. Ford numără aproximativ 186.000 de angajaţi în întreaga lume.

În luna martie, constructorul auto Ford a transferat proprietatea fabricii de la Craiova către partenerul său Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa, acest proces fiind condiţionat de aprobările autorităţilor relevante şi ca urmare a consultărilor. Ford şi Ford Otosan speră ca procesul de transfer al proprietăţii să fie finalizat în cel de-al treilea trimestru al anului 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...