Ford ar putea transporta componentele cu avionul din cauza blocării frontierei dintre SUA şi Canada

Constructorii auto şi alţi producători americani încep să se gândească la opţiunea transportului aerian ca o alternativă pentru a-şi muta produsele în Canada, care în prezent sunt blocate din cauza convoaielor de camioane care protestează la graniţă împotriva măsurilor sanitare, informează Reuters.
AGERPRES - vin, 11 feb. 2022, 09:42
Ford ar putea transporta componentele cu avionul din cauza blocării frontierei dintre SUA şi Canada

În condiţiile în care două treimi din comerţul de bunuri în valoare de 511 miliarde de dolari pe an între Canada şi SUA se face pe cale rutieră, blocarea acestor artere vitale a majorat stresul care există deja de-a lungul lanţurilor de aprovizionare.

În aceste condiţii o serie de producători, inclusiv constructorul auto Ford Motor Co, încep să caute soluţii alternative şi alte modalităţi de transport. Ford studiază posibilitatea de a transporta cu avionul unele componente la o uzină pe care o are la Windsor, Ontario, unde sunt produse motoare pentru unele din cele mai populare modele de automobile marca Ford, a declarat joi un lider sindical de la această uzină.

Mike Stopay, director la firma de transport cargo Pacer Air Freight din regiunea Toronto, a spus că a primit mai multe solicitări din partea unor companii care produc componente auto şi medicamente pentru a le transporta produsele pe calea aerului din cauza protestelor care au blocat
Podul Ambassador. „Toate aceste componente trebuie să ajungă la timp. Nu pot să îşi asume riscul să stea să aştepte la graniţă”, a spus Mike Stopay.

„Analizăm toate opţiunile pentru ca uzinele noastre să continue să funcţioneze”, a precizat, la rândul său, un purtător de cuvânt de la divizia din Canada a grupului Ford.

Trei artere frontaliere dintre Canada şi Statele Unite sunt acum blocate de manifestanţii care contestă măsurile sanitare. În aceste condiţii, mai multe uzine ale producătorilor auto Ford, Stellantis şi Toyota din America de Nord au fost nevoite să închidă temporar sau să funcţioneze la capacitate redusă din cauza blocajelor.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează şi furnizează o gamă completă de maşini Ford, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate şi vehicule de lux Lincoln, furnizează servicii financiare prin Ford Motor Credit Company şi preia poziţii de conducere în electrificare, soluţii de mobilitate, inclusiv servicii de auto-conducere şi servicii conectate. Ford numără aproximativ 186.000 de angajaţi în întreaga lume.

În România, Ford Craiova are în acest moment peste 6.000 de angajaţi care lucrează atât pentru producţia de vehicule, cât şi pentru cea de motoare. De la preluarea din martie 2008, Ford a investit peste 1,5 miliarde de euro pentru a transforma uzina din Craiova într-o fabrică de ultimă generaţie.

Te-ar mai putea interesa și
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) susţine obiectivul exprimat de ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi......
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puţin încă o dată în acest ...
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Companiile din România oferă de Crăciun mai ales coșuri și pachete cu produse alimentare, împărțite pe paliere după ...
Turbina 1 a noii centrale de la Mintia a atins în prima zi de funcționare 135 MW. Testele vor reîncepe luni și vor fi zilnice, în orele de seară
Turbina 1 a noii centrale de la Mintia a atins în prima zi de funcționare 135 MW. Testele vor reîncepe luni și vor fi ...
Turbina cu Gaz 1 (TG1) a Centralei Electrice cu Ciclu Combinat (CECC) Mintia a fost sincronizată, joi, cu succes pentru ...