Ford ar urma să aibă pierderi de cca. 600 de milioane de dolari în Europa în 2012

Constructorul de automobile american Ford prevede o pierdere de 500 până la 600 de milioane de dolari în acest an în Europa, unde se află în dificultate pe o piaţă afectată de criză, a precizat directorul său financiar Lewis Booth, într-un interviu pentru Wall Street Journal, publicat miercuri şi preluat de France Presse.
Economica.net - J, 01 mart. 2012, 06:40
Ford ar urma să aibă pierderi de cca. 600 de milioane de dolari în Europa în 2012

Booth a confirmat pentru cotidianul financiar previziunile de rezultat anual al grupului, adică un beneficiu apropiat de cele 7,8 miliarde de dolari generate în 2011.

Însă vânzările de autoturisme din Europa au rămas pentru moment, în ritm anualizat, inferioare previziunilor constructorului care miza pe 14 până la 15 milioane de maşini vândute în acest an în regiune, pentru toţi constructorii. În cel de-al patrulea trimestru al lui 2011, Ford a înregistrat o pierdere de 190 de milioane de dolari în Europa.

Această informaţie intervine la scurtă vreme după anunţarea, miercuri, a unei alianţe strategice între gigantul american General Motors /GM/ şi producătorul francez PSA Peugeot Citroen, la rândul lor aflaţi în dificultate pe piaţa europeană, asemeni Fiat, compania mamă a Chrysler, care caută în mod activ un partener pe Bătrânul Continent.

Referitor la alianţa GM/PSA, Booth a estimat că ‘punerea laolaltă a doi constructori nu va rezolva o problemă de capacitate’ de producţie. ‘Maniera în care vor avea de beneficiat de pe urma acestei mişcări nu este clară’, a subliniat el.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost câștigul salarial mediu în septembrie şi unde au fost cele mai mari creşteri – date INS
Care a fost câștigul salarial mediu în septembrie şi unde au fost cele mai mari creşteri – date INS
Câştigul salarial mediu brut a fost, în septembrie 2026, de 9.532 lei, cu 35 lei (+0,4%) mai mare decât cel înregistrat în luna august 2026, iar câştigul salarial mediu net a fost de 5.717......
BNR are azi ultima ședință de politică monetară din 2026. Ce s-ar putea întâmpla cu dobânzile – analiști
BNR are azi ultima ședință de politică monetară din 2026. Ce s-ar putea întâmpla cu dobânzile – analiști
Banca Națională a României are astăzi, 12 noiembrie 2026, ultima ședință de politică monetară din acest an. La unison, ...
Inflaţia anuală a crescut până la 7% (IAPC) – Topul scumpirilor din ultimul an
Inflaţia anuală a crescut până la 7% (IAPC) – Topul scumpirilor din ultimul an
Indicele preţurilor de consum în luna octombrie 2026 comparativ cu luna septembrie 2026 a fost 100,82%. Rata anuală a ...
Nou parc eolian în România. A început construcția Urleasca 2, de 77 MW, în Brăila. Proiect al norvegienilor de la Scatec, gestionat de OX2
Nou parc eolian în România. A început construcția Urleasca 2, de 77 MW, în Brăila. Proiect al norvegienilor de la Scatec, ...
OX2, unul dintre principalii dezvoltatori europeni de energie regenerabilă, și Scatec, furnizaror global de soluții de ...