Ford cheamă la service vehicule de pe piața americană și europeană. Și Ford Puma e afectat

Producătorul american Ford este nevoit să cheme la unitățile service din Europa și SUA mai multe modele afectate de probleme diferite. Printre „victime” se numără și modelele Puma, Transit Courier și Tourneo Courier asamblate la Craiova.
Robert Stan - J, 29 mai 2025, 10:58
Ford cheamă la service vehicule de pe piața americană și europeană. Și Ford Puma e afectat

Un raport dat publicității de Sistemul de Alertă Rapidă al Uniunii Europene (RAPEX) pe 22 mai 2025 arată că mai multe modele Ford riscă să ia foc din cauza unei potențiale frecări a conductei de carburant de elementele din jur. Ca urmare, modelele Ford Fiesta, Puma, Tourneo Courier și Transit Courier, ultimele asamblate exclusiv la uzina românească de la Craiova, sunt subiectul unei campanii de „recall”.

Conform alertei numărul SR/01962/25 a RAPEX, la modelele menționate, asamblate între 19 noiembrie 2021 și septembrie 2024, „conducta de combustibil se poate freca de componentele din jur și poate dezvolta o scurgere. Combustibilul care se scurge pe componentele fierbinți din compartimentul motorului se poate aprinde și provoca un incendiu”.

Oficialii RAPEX mai notează că, în baza standardelor europene „produsul nu este conform cu regulamentul privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective” și, ca urmare, producătorul trebuie să aducă la unitățile service mașinile deja vândute pentru a remedia problemele evidențiate.

Deși statul european care a notificat pentru prima dată problema este Germania, iar RAPEX notează că problema a fost identificată și în Irlanda și Croația, prima țară care ia măsuri pare a fi Franța. Conform presei din Hexagon, 77.722 de vehicule sunt afectate doar în această țară, însă producătorul nu a fost în măsură să ofere o defalcare detaliată pe tip de model și motorizare, indicând doar gamele de produse afectate. Astfel, în Franța, vor fi chemate la service modelele Ford Puma produse între decembrie 2021 și septembrie 2024, Ford Fiesta asamblate între decembrie 2021 și iulie 2023 (modelul a ieșit din producție) și Tourneo / Transit Courier produse între martie 2023 și septembrie 2024.

Nu există încă date concrete despre eventualele efecte ale acestui „recall” în România.

Probleme majore pentru Ford în SUA

Pe lângă problemele din Europa, compania americană Ford are unele similare și în SUA. Conform NHTSA (National Highway Traffic Safety Administration), cheamă la unitățile service nu mai puțin de 1.075.299 de vehicule din cauza unei probleme care poate împiedica camera retrovizoare să afișeze imagini, crescând riscul unui accident.

„Recall”-ul afectează anumite vehicule printre 2021-2024 Bronco, F-150, Edge și 2023-2024 Escape, Corsair, F-250, F-350, F-450, F-550 și F-600, au menționat oficialii NHTSA.

Acțiunea afectează, de asemenea, modelele Expedition 2022-2024, Transit 2022-2025, Mach-E 2021-2023, Lincoln Nautilus, Ranger 2024, Mustang și Navigator 2022-2024.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând trei persoane, transmite AFP, relatează Agerpres....
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat acordarea de ajutoare financiare de urgență
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat ...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate ...