Ford Fiesta nu va mai avea versiune cu trei uși

24 04. 2022
Ford Fiesta 3 uși

În încercarea sa de a prinde din urmă competitorii mai avansați în domeniul propulsiei electrice, Ford a decis să renunțe la asamblarea versiunii cu trei uși a modelului Fiesta în această vară.

Gândită ca o variantă mai ieftină a modelelor cu cinci uși destinată în special tinerilor, Fiesta cu trei uși și-a pierdut tot mai mult în ultimii ani din atractivitate.

Dacă versiunii uzuale cu trei uși nu vor fi mulți care îi vor duce lipsa, nu la fel se poate spune despre ST, echipare care va fi și ea disponibilă în cazul Fiesta strict pe modele cu cinci uși.

Pe lângă renunțarea la varianta cu trei uși, Ford va restricționa oferta variantei cu cinci uși la doar câteva echipări pentru a eficientiza procesul de producție.

„Restricționăm unele variante Fiesta din cauza volumului mare de comenzi existente”, a menționat un purtător de cuvânt al Ford pentru AutomotiveNews Europe.

Pe măsură ce clienții au optat tot mai des pentru vehicule tip crossover, vânzările micului model Fiesta au continuat să scadă. Conform Dataforce, în primele două luni ale acestui an au fost înmatriculate în Europa doar 7.608 astfel de mașini, mult sub volumul de 19.844 înregistrat în perioada ianuarie – februarie din 2021.

Ford asamblează modelul Fiesta pentru piețele europene la fabrica sa din Köln, Germania. Tot acolo, producătorul de automobile investește 1 miliard de dolari într-un centru de producție pentru vehicule electrice ca parte a planului său de a își transforma gama europeană de vehicule de pasageri în vehicule complet electrice până în 2030.

La uzina din Koln, Ford va începe în acest an producția unui SUV de dimensiuni medii, complet electric. Modelul va utiliza platforma electrică MEB a grupului Volkswagen pe care acesta din urmă o utilizează la modele precum ID.3 și ID.4.

Un al doilea vehicul electric, despre care se știe doar că va fi un „crossover sportiv”, va fi asamblat tot la Koln începând cu 2024. Și acesta va avea la bază platforma MEB.

Din nefericire încă nu există detalii despre viitorul Fiesta. Oficialii Ford nu au menționat până acum dacă micul model lansat pentru prima dată în 1976 și ajuns în 2016 la a șaptea generație, face parte din planurile sale de electrificare. Deocamdată, Ford Fiesta cu cinci uși va continua să fie asamblat la Koln alături de noi modele electrice.