Ford Otosan și IVECO se asociază pentru dezvoltarea în comun a unei noi cabine pentru camioanele de mare tonaj

Ford Trucks, marcă de camioane comerciale grele aparținând companiei Ford Otosan, și IVECO, marca Iveco Group N.V. care proiectează, produce și comercializează vehicule comerciale ușoare, medii și grele, anunță astăzi semnarea unui acord de dezvoltare în comun (JDA) obligatoriu pentru proiectarea și dezvoltarea unei noi cabine pentru camioane.
Economica.net - mar, 11 mart. 2025, 17:30
Ford Otosan și IVECO se asociază pentru dezvoltarea în comun a unei noi cabine pentru camioanele de mare tonaj

Acest acord vine în urma Memorandumului de înțelegere exclusiv, fără caracter obligatoriu, anunțat de cele două companii la 14 martie 2024, transformându-l într-un proiect operațional. JDA este un cadru contractual pentru codezvoltarea unei noi cabine pentru camioane de mare tonaj, precum și pentru aprovizionarea comună, acolo unde este posibil. Ambele companii vor fabrica și asambla cabina în propriile facilități, personalizând anumite elemente de design și comercializând produsele sub mărcile lor proprii, Ford Trucks și IVECO.

Potrivit comunicatului transmis de cele două companii, noua cabină va spori competitivitatea ambelor mărci, oferind o soluție în conformitate cu viitorul standard UE Direct Vision, cu o aerodinamică îmbunătățită pentru reducerea emisiilor de carbon. Accentul se va pune pe confortul, siguranța, aerodinamica și modularitatea cabinei, acordându-se în același timp prioritate rentabilității și compatibilității complete cu toate sistemele de propulsie. Se preconizează că primele cabine vor fi gata de producție până în 2028. Prin acest acord și ca urmare a efortului lor comun, cele două companii vor realiza o nouă familie de cabine modulare de vârf, cu tehnologie de ultimă generație, mult superioară cabinelor proiectate anterior, promovând în același timp economii semnificative în investiții. Cheltuielile totale estimate care urmează să fie efectuate de părți împreună în cadrul JDA sunt de circa 343 de milioane de euro.

La ceremonia de semnare au fost prezenți Güven Özyurt, director general al Ford Otosan; Emrah Duman, vicepreședinte al Ford Trucks; Olof Persson, CEO, Iveco Group; și Luca Sra, președinte, Truck Business Unit, Iveco Group.

„La Ford Trucks, ne angajăm să depășim limitele excelenței în inginerie. Acest acord de dezvoltare în parteneriat este o dovadă a capacității noastre de a proiecta și dezvolta soluții de ultimă generație care nu numai că îndeplinesc, dar și depășesc standardele în continuă evoluție ale industriei. Prin unirea forțelor cu IVECO, ne îmbunătățim capacitatea de a furniza cabine inovatoare, de înaltă performanță, care vor stabili noi repere în ceea ce privește siguranța, aerodinamica și confortul șoferului, asigurând în același timp eficiența costurilor și conformitatea cu reglementările”, a declarat Emrah Duman (foto dreapta), vicepreședinte al Ford Trucks.

„Suntem încântați să ducem parteneriatul nostru cu Ford Trucks la următorul nivel prin acest acord. Prin împărtășirea expertizei în inginerie și combinarea punctelor noastre forte, vom crea un produs care stabilește noi standarde în materie de siguranță, eficiență, calitate și confort pentru șofer. Acest acord este o mișcare strategică care va permite atât IVECO, cât și Ford Trucks să rămână în fruntea pieței, bine pregătiți să respecte noile reglementări și să ofere clienților noștri o calitate și o valoare excepționale”, a spus Luca Sra (foto stânga), președinte Truck Business Unit a Iveco Group.

Ford Trucks este singura marcă producătoare de camioane a Ford, fabricând o gamă largă de vehicule, inclusiv tractoare, camioane de construcții și camioane de distribuție care cântăresc peste 16 tone.

Ford Otosan a fost fondată în 1959, Ford Otosan (Ford Otomotiv Sanayi A.Ș.) este o companie tranzacționată public, unde Ford Motor Company și Koç Holdings dețin acțiuni egale. Compania este a doua cea mai mare organizație industrială din Turcia și cea mai valoroasă companie auto din Borsa İstanbul. Ford Otosan, care operează în 4 centre principale, cu fabricile Kocaeli și Eskișehir și centrul de cercetare și dezvoltare din Turcia, precum și fabrica de la Craiova din România, are peste 25.000 de angajați. Ford Otosan este cel mai mare producător de vehicule comerciale al Ford din Europa, capabil să proiecteze, să dezvolte și să testeze un vehicul complet, inclusiv motorul acestuia, de la zero până la un produs finit. Marca de vehicule comerciale grele a Ford Otosan, Ford Trucks, cu peste 60 de ani de istorie pe piețele locale și globale, modelează viitorul cu puterea sa inginerească și tehnologică.

Te-ar mai putea interesa și
Fidelis – Ultima ediţie din acest an. Ce dobânzi au titlurile de stat din program
Fidelis – Ultima ediţie din acest an. Ce dobânzi au titlurile de stat din program
Ministerul Finanţelor lansează ultima ediţie a Programului de titluri de stat Fidelis din acest an, iar începând de vineri, 5 decembrie şi până pe 12 decembrie 2025, românii au oportunitatea......
Mesaj tulburător de la Viktor Orban: În următoarele zile se va decide dacă războiul se va extinde în Europa
Mesaj tulburător de la Viktor Orban: În următoarele zile se va decide dacă războiul se va extinde în Europa
În zilele următoare se va decide dacă războiul Rusia-Ucraina se va extinde mai departe spre Europa sau "arşiţa războiului ...
Primul semn de recesiune pentru România? Scădere a PIB în al treilea trimestru din 2025. Care sunt datele la nouă luni (date oficiale INS)
Primul semn de recesiune pentru România? Scădere a PIB în al treilea trimestru din 2025. Care sunt datele la nouă luni ...
Economia României a urcat, în primele nouă luni ale anului în curs, cu 0,8% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată ...
Trump reduce durata de valabilitate a permiselor de lucru pentru imigranţi
Trump reduce durata de valabilitate a permiselor de lucru pentru imigranţi
Administraţia Trump a anunţat joi reducerea duratei de valabilitate a permiselor de lucru pentru numeroase categorii de ...