Ford va plăti penalităţi pentru nerealizarea producţiei şi amână unele investiţii

Economica.net
12 03. 2012
ford3_84602900_74034200

Prevederile sunt incluse în actul adiţional la contractul de privatizare al Automobile Craiova, convenit între autorităţi şi constructorul american. Actul adiţional va fi aprobat printr-o ordonanţă de urgenţă, proiectul de act normativ fiind promovat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

Ordonanţa vizează modificarea şi completarea legi prin care a fost privatizată Automobile Craiova.

Actul adiţional a fost elaborat în urma unor runde de negocieri care au avut loc în perioada mai 2010 – decembrie 2011 între reprezentanţii Ford şi o comisie guvernamentală.

Grupul american a preluat în 2007, de la stat, compania Automobile Craiova, iar conform contractului de privatizare avea obligaţia să realizeze până la 19 martie 2012 investiţii tehnologice şi de mediu de 675 milioane euro şi un volum de autovehicule de aproximativ 250.000 unităţi.

Tranzacţia a presupus pe lângă vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat la societate şi acordarea unor ajutoare de stat autorizate de Comisia Europeană, dar şi recuperarea unui ajutor de stat ilegal acordat.

CE a considerat că România a acordat Ford un ajutor de stat ilegal în valoare de 27,56 milioane de euro şi a solicitat Guvernului să recupereze această sumă. După recuperarea integrală a ajutorului de stat, AVAS a rămas obligată să raporteze trimestrial stadiul îndeplinirii programului de restructurare. Ulterior, Comisia a aprobat un ajutor de stat de 143 milioane de euro pentru investiţiile de 675 milioane de euro la uzina de la Craiova şi un ajutor de 57 milioane de euro pentru formarea profesională a angajaţilor. Totodată, CE a aprobat acordarea unei garanţii de stat care să permită companiei Ford România să contracteze un împrumut de la BEI pentru a produce maşini ecologice.