Formarea unei planete, observată pentru prima oară de astronomi FOTO

Astronomii din Hawaii au descoperit cea mai tânără exoplanetă din univers, de până acum. Aceasta este încă în formare, dintr-un disc de gaz aflat în jurul soarelui său.
Economica.net - J, 20 oct. 2011, 12:26

Cercetătorii au folosit observatorul Heck din Hawaii pentru a realiza primele imagini ale planetei în formare. Obiectul „nou-născut”, denumit de astronomi LkCa 15 b, pare a fi o „protoplanetă” fierbinte, care absoarbe gazul şi praful din jurul ei.

„LkCa 15 b este cea mai tânără planetă descoperită vreodată, de cinci ori mai tânără decât ce cunoşteam noi până acum (…) Pentru prima oară, am putut să măsurăm direct planeta, precum şi materia din jurul ei”, a declarat principalul autor al studiului Adam Kraus, de la Universitatea Hawaii.

Tânăra planetă este relativ aproape de Pământ, aflându-se la doar 450 de ani lumină, în constelaţia Taurului, însă a fost greu de găsit. Steaua sa este aproape la fel de masivă ca Soarele nostru şi are doar două milioane de ani.

Rezultatele au fost anunţate miercuri, într-o conferinţă de la Goddard Space Flight Center de la NASA.

Te-ar mai putea interesa și
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă, a declarat duminică premierul Giorgia Meloni, subliniindu-şi......
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele ...
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), ...
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...