Formula 1: Ecclestone susţine revenirea motoarelor V8 încă din 2016

Economica.net
21 10. 2015
formula_1_92749600

Motoarele V6 au debutat din sezonul 2014 în Formula 1 şi au stârnit multe critici, atât din cauza zgomotului neplăcut produs, cât şi din cauza dominaţiei autoritare a echipei Mercedes în ultimele trei sezoane, scrie Agerpres.

Ecclestone susţine că nu este nevoie de unanimitate în cadrul echipelor pentru revenirea la motoarele V8: ”Nu cred că trebuie să obţinem consimţământul tuturor echipelor. Cred că trebuie să facem acest pas şi să transmitem mesajul: ‘Cui nu-i convine, să meargă la TAS’. Am putea reintroduce V8 încă din 2016. Inginerii vor putea face propulsoarele în acest timp scurt şi cred că ar trebui să facem acest lucru”.

Echipele au investit însă mulţi bani în dezvoltarea actualelor motoare V6, iar revenirea la vechile propulsoare V8 implică costuri mai mari. Pe de altă parte, revenirea la V8 ar echilibra competiţia.