Formula 1: „Ediţia 2014 nu are favorit” – Adrian Newey, director tehnic al Red Bull

Directorul tehnic al echipei deţinătoare a titlului de Formula 1 Red Bull, al cărei lider este cvadruplul campion mondial Sebastian Vettel, Adrian Newey, a declarat într-o conferinţă de presă la Jerez de la Frontera (Spania), unde au loc primele teste ale noilor monoposturi, că 'sezonul 2014 nu are niciun favorit', din cauza schimbării radicale a regulamentului tehnic.
Economica.net - D, 02 feb. 2014, 11:58
Formula 1:

‘Nu am avut timp să privesc de aproape celelalte maşini, dar este adevărat că au ‘nasurile’ urâte. Păcat că noile reguli duc la soluţii atât de diforme, dar nu este numai o problemă tehnică. Trebuie să desenăm maşini capabile să aibă cele mai bune performanţe, iar aceasta oricare ar fi stilul lor de prezentare sau zgomotul pe care îl fac. Aceste lucruri au făcut mereu parte din istoria Formulei 1. Nu am dat un nume ‘nasului’ RB10, maşina noastră aduce cu forma unei popic, aşa că-i vom spune ‘nas ca un popic’, dar rămâne între noi’, a spus Newey, răspunzând unei întrebări referitoare la formelor puţin estetice ale noilor monoplasuri.

În opinia directorului tehnic al Red Bull, schimbările importante de regulament reprezintă o veritabilă sfidare pentru ingineri. ‘Noile maşini sunt foarte complicate, mai ales la nivelul motorului. Maşinile hibride pot efectua numeroase şedinţe de încercări înainte de prezentarea lor, dar în Formula 1 nu beneficiem de acest lux: trebuie să facem ca aceste maşini să funcţioneze cu toate aceste noi sisteme sub privirile publicului’, a precizat inginerul englez.

Adrian Newey a subliniat că Red Bull nu este favorita logică în 2014, aşa cum ar părea după succesul total de anul trecut, dar şi din anii precedenţi. ‘Nu văd favoriţi pentru anul acesta, pentru că totul este atât de nou şi deschis. Este foarte greu să faci previziuni, iar de pariuri nici nu mai vorbim.

Realitatea este că regulamentele se schimbă câteodată, iar aceasta redă o şansă tuturor. Dar şi creează puţin stres, pentru că nu se ştie dacă vom fi la fel de buni ca şi ceilalţi. Obiectivul principal, probabil, va fi fiabilitatea, pe primele curse. Va fi la început o competiţie între motoare, apoi se va evolua şi vom avea din nou o competiţie între diferitele combinaţii motor-şasiu’, a conchis directorul tehnic al Red Bull.

Te-ar mai putea interesa și
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că......
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială ...
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...