FORT consideră necesară pregătirea şoferilor în utilizarea aplicaţiilor inteligente pentru siguranţă în trafic

Reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) susţin ideea ca, la orele de pregătire teoretică şi practică pentru obţinerea permisului de conducere auto, să fie predată şi modalitatea de utilizare a aplicaţiilor inteligente de tip ITS (Sisteme Inteligente de Trafic), întrucât multe evenimente rutiere neplăcute au loc din cauza lipsei de experienţă a şoferilor în utilizarea corectă şi în condiţii de siguranţă a acestor aplicaţii, scrie Agerpres. 
Economica.net - D, 14 ian. 2018, 12:59
FORT consideră necesară pregătirea şoferilor în utilizarea aplicaţiilor inteligente pentru siguranţă în trafic

„Având în vedere faptul că inteligenţa artificială preia din ce în ce mai mult din sarcinile şoferului raportat la controlul autovehiculului, urmând a fi integrată masiv în producţia de serie a acestora, dar şi din cauza faptului că foarte multe evenimente rutiere au loc din cauza lipsei de experienţă în utilizarea corectă şi în condiţii de siguranţă a acestor aplicaţii, FORT consideră că este nevoie acută de pregătire corespunzătoare (utilizarea ITS) în cadrul etapelor prin care trece un şofer în vederea obţinerii permisului auto şi atrage, totodată, atenţia autorităţilor asupra faptului că infrastructura rutieră necesită investiţii serioase pentru a realiza comunicarea în timp real de tip vehicul-infrastructură, respectiv pentru ca aplicaţiile inteligente pe componenta de securitate activă să funcţioneze în mod corespunzător. Cu alte cuvinte, degeaba autovehiculul are instalat un sistem ce nu permite efectuarea unei manevre cu încălcarea marcajului continuu, dacă acest marcaj nu este prezent la nivelul carosabilului”, susţin reprezentanţii FORT.

Potrivit unui sondaj realizat de FORT în rândul şoferilor profesionişti ce utilizează cu o frecvenţă ridicată astfel de aplicaţii, dar şi prin monitorizarea directă în trafic, în România procentul de utilizare a aplicaţiilor ITS este de 60% în rândul şoferilor amatori din categoria de vârsta 18-40 de ani, 40% în rândul şoferilor din grupa de vârstă 40-60 de ani şi sub 5% în rândul şoferilor cu vârsta peste 60 de ani, iar aceste date statistice sunt valabile cu preponderenţă pentru maşinile aflate în trafic urban, dar şi pentru autovehiculele ce circula în trafic extraurban.

Totodată, la categoria şoferilor profesionişti sunt încadraţi: şoferii de transport marfă ce utilizează, în medie, un procent de peste 85% aplicaţii de tip ITS sau aplicaţii de transport şi logistică, respectiv şoferii din transportul de pasageri ce utilizează în proporţie de doar 60% astfel de aplicaţii.

În acest context, Federaţia Operatorilor Români de Transport recomandă tuturor utilizatorilor de autovehicule asistate de inteligenţă artificială să dezactiveze acele sisteme ce au nevoie de comunicare cu infrastructura şi nu pot realiza această comunicare atât timp cât se deplasează pe zone de infrastructură neadaptate acestui tip de comunicare cu vehiculul, pentru a evita situaţii care le pot pune viaţa în pericol atât lor, cât şi celorlalţi participanţi la trafic.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...