Forţele aeriene din Marea Britanie şi Germania vor executa în comun misiuni de poliţie aeriană în România

25 06. 2021
stx-police-helicopter

Ceremonia va fi găzduită de şeful Forţelor Aeriene Române, generalul-maior Viorel Pană, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

În cadrul aceleiaşi ceremonii, generalul-locotenent Gerhartz şi generalul-maior Pană vor semna Declaraţia de intenţie privind dezvoltarea relaţiilor bilaterale în domeniul aerian.

Cu acest prilej, arată MApN, se va desfăşura şi o activitate demonstrativă privind modul de executare în comun a unei misiuni de Poliţie Aeriană Întărită, la care vor participa aeronave aparţinând detaşamentului MiG-21 LanceR alături de aeronave Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Regale Britanice şi Forţelor Aeriene Germane dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Astfel, pe 2 iulie, militari din cele trei forţe aeriene vor desfăşura un exerciţiu de poliţie aeriană întărită (ADEX- Air Defence Exercise).

În executarea acestui exerciţiu este inclusă şi interceptarea unei aeronave „ţintă”, reprezentată de un avion de transport C – 27 J Spartan din dotarea Forţelor Aeriene Române, pe traseul Baza 90 Aeriană Otopeni – Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, de către aeronave F16 Fighting Falcon aparţinând Forţelor Aeriene Române aflate în serviciul de luptă permanent – poliţie aeriană (SLP – PA) şi, ulterior, de aeronave Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Regale Britanice şi Forţelor Aeriene Germane.

* Misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum şi la consolidarea interoperabilităţii între Forţele Aeriene Române, cele britanice şi germane, precizează sursa citată.

Forţele Aeriene Române execută misiunea de Poliţie Aeriană sub comanda CAOC Torrejon încă de la începutul aderării la NATO. Poliţia aeriană întărită sub comandă NATO este o misiune de apărare colectivă pe timp de pace pentru protejarea integrităţii spaţiului aerian al Alianţei. În orice moment, câte două aeronave de vânătoare sunt pregătite pentru Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.

Misiunea principală a serviciului de luptă-poliţie aeriană este apărarea spaţiului aerian naţional, prin interceptarea aeronavelor care pătrund pe teritoriul naţional fără autorizaţie, din diverse motive.