Forţele israeliene continuă asediul asupra Fâşiei Gaza şi concentrează trupe în jurul acesteia

Armata israeliană continua joi să bombardeze Fâşia Gaza ca reacţie la atacurile coordonate lansate la finalul săptămânii trecute de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, pe care Israelul a promis să o ''distrugă'', relatează Reuters şi AFP.
AGERPRES - J, 12 oct. 2023, 09:16
Forţele israeliene continuă asediul asupra Fâşiei Gaza şi concentrează trupe în jurul acesteia

Israelul a concentrat aproximativ 300.000 de rezervişti şi vehicule blindate la frontiera cu Fâşia Gaza.

Forţele de apărare israeliene (IDF), denumirea oficială a armatei israeliene, au anunţat joi dimineaţă pe Telegram că este în desfăşurare o operaţiune amplă împotriva ţintelor din Fâşia Gaza afiliate Hamas.

Purtătorul de cuvânt al IDF, Jonathan Conricus, a declarat pe platforma X (fosta Twitter) că o ofensivă terestră va fi lansată asupra Fâşiei Gaza ”atunci când va fi oportun şi potrivit pentru obiectivele” Israelului. El a adăugat că speră ca ziua de joi să fie mai liniştită întrucât ”este un drum lung şi foarte, foarte periculos în faţă”.

Conricus a precizat că obiectivul militar al Israelului este de a ajunge la reţeaua de buncăre şi tuneluri pe care Hamas le-a construit în Fâşia Gaza.

”Orice membru al Hamas este un om mort”, a promis miercuri premierul israelian Benjamin Netanyahu în timpul primei intervenţii oficiale cu guvernul său de urgenţă, format în aceeaşi zi cu Benny Gantz, unul dintre liderii opoziţiei.

”Hamas este Daesh (acronimul în arabă al grupării jihadiste Stat Islamic) şi îl vom zdrobi şi distruge aşa cum lumea a distrus Daesh”, a adăugat el, după ce s-a referit la atacul Hamas ”de o sălbăticie nemaivăzută de la Holocaust încoace”.

Pe 7 octombrie, în plin Sabat, sute de combatanţi Hamas s-au infiltrat în sudul Israelului şi au ucis peste 1.000 de civili pe străzi, în locuinţe şi la un festival în aer liber, semănând teroare sub un tir intens de rachete lansate din Fâşia Gaza către oraşe şi sate israeliene. În timpul acestui atac de o violenţă extremă, militanţii palestinieni au luat ostatici zeci de civili israelieni şi străini pe care Hamas ameninţă că îi va executa.

Armata israeliană a anunţat că 1.200 de persoane, majoritatea civili, au fost ucişi de Hamas. În Fâşia Gaza, cel puţin 1.200 de oameni şi-au pierdut viaţa în timpul ripostei israeliene, potrivit autorităţilor locale.

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a indicat joi că se află în contact cu Hamas pentru a pune în practică eliberarea ostaticilor. La rândul său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că a lansat un proces de negocieri cu organizaţia islamistă palestiniană.

Autorităţile israeliene au recenzat 150 ostatici luaţi de Hamas, în timp ce alte câteva sute de persoane sunt date dispărute.

Cu o suprafaţă de aproximativ 370 de kilometri pătraţi şi o populaţie de 2,3 milioane de locuitori, Fâşia Gaza este supusă din 2006 unei blocade terestre, aeriene şi maritime, este privată de apă, energie electrică şi hrană, tăiate de Israel. Mişcarea Hamas deţine controlul în Fâşia Gaza începând din 2007.

Singura centrală electrică din enclava palestiniană nu mai funcţionează începând de miercuri după-amiază din lipsă de carburant, iar spitalele sunt suprapopulate şi duc lipsă de materiale.

Riposta israeliană a determinat 338.000 de persoane din Fâşia Gaza să-şi părăsească locuinţele, potrivit ONU.

Te-ar mai putea interesa și
Erodarea independenţei Fed ar fi un element negativ pentru ratingul SUA, avertizează Fitch
Erodarea independenţei Fed ar fi un element negativ pentru ratingul SUA, avertizează Fitch
O erodare majoră a independenţei Rezervei Federale americane ar fi un element negativ pentru ratingul suveran al SUA, a declarat joi principalul analist pentru ratinguri suverane de la agenţia de......
ANPC a controlat peste 1.100 de firme în doar patru zile după ce Bolojan a zis că unii angajați ar putea să plece acasă. Ce amenzi s-au dat
ANPC a controlat peste 1.100 de firme în doar patru zile după ce Bolojan a zis că unii angajați ar putea să plece acasă. ...
 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi contravenţionale în valoare de peste ...
Șpagă la ANAF. Cinci inspectori antifraudă au recunoscut la DNA că au luat mită sau au făcut trafic de influenţă
Șpagă la ANAF. Cinci inspectori antifraudă au recunoscut la DNA că au luat mită sau au făcut trafic de influenţă
Cinci inspectori antifraudă de la ANAF Bucureşti au încheiat cu procurorii DNA acorduri în care au recunoscut că au ...
Statele Unite au capturat încă un petrolier în Marea Caraibilor
Statele Unite au capturat încă un petrolier în Marea Caraibilor
Armata americană a capturat joi în Marea Caraibilor un nou petrolier "supus sancţiunilor", în cadrul campaniei preşedintelui ...