Foștii angajați ai Federeal Reserve, la mare căutare pentru poziții de top la băncile centrale din toată lumea – Bloomberg

De la Istanbul şi până la Roma, băncile centrale care au posturi superioare vacante se îndreaptă spre specialiştii care au o carieră în elaborarea politicilor monetare în SUA, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 07 feb. 2026, 13:04
Foștii angajați ai Federeal Reserve, la mare căutare pentru poziții de top la băncile centrale din toată lumea - Bloomberg

În ultimii ani, mai multe angajări la vârful unor importante instituţii monetare s-au remarcat prin faptul că toţi cei care au fost selectaţi au fost persoane care s-au întors acasă după o carieră în Statele Unite, predominant în cadrul sistemului Rezervei Federale americane.

Cel mai recent exemplu a fost numirea, la începutul săptămânii, lui Gazi Ishak Kara în postul de viceguvernator la Banca Centrală a Turciei, la doar câteva săptămâni după recrutarea economistului-şef, Murat Tasci. Anterior, David Lopez-Salido a fost numit în luna octombrie 2025 în postul de economist şef la Banca Spaniei. Alte exemple recente au venit din Elveţia şi Italia.

Toţi aceşti oficiali au lucrat în cadrul sistemului Rezervei Federale americane, fie la sucursalele regionale ale Fed, fie la sediul central din Washington, înainte de a prelua funcţii de conducere în domeniul politicilor monetare în ţara lor de origine.

Această modă recentă subliniază modul în care guvernele şi băncile centrale sunt la fel de susceptibile să urmeze tendinţele ca oricine altcineva, dar este şi un indiciu al prestigiului asociat cu conducerea celei mai mari economii a lumii, chiar şi într-un moment în care preşedintele Donald Trump pune presiune asupra decidenţilor de la Fed.

„Rezerva Federală este un loc excepţional pentru orice oficial de bancă centrală pentru a dobândi experienţă directă. Când am absolvit facultatea, îndrumătorul meu de doctorat mi-a spus că nu există o modalitate mai bună de a învăţa despre sistemul bancar central”, a declarat Selva Demiralp, profesor de economie la Universitatea Koc din Istanbul şi fost economist la Fed.

La angajarea de decidenţi pentru instituţiile monetare din afara SUA a contat mult timp o educaţie în America precum şi timpul petrecut în mediul academic de acolo, un exemplu în acest sens fiind fostul şef al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. Însă a apela la proprii tăi cetăţeni care au lucrat la Fed era ceva care se întâmpla mai rar.

Schimbarea a venit din Turcia, unde Guvernul l-a angajat pe Fatih Karahan, economist la Rezerva Federală din New York, ca decident în 2023, pentru ca la începutul anului 2024 Karahan să-i succeadă în funcţie guvernatorului Hafize Gaye Erkan. Viceguvernatorul Gazi Ishak Kara a petrecut aproape 17 ani la Rezerva Federală din Cleveland, înainte de o scurtă perioadă la JPMorgan în New York, în timp ce economistul şef Murat Tasci s-a concentrat pe stabilitatea financiară în cadrul Consiliului Guvernatorilor Rezervei Federale din Washington.

La Banca Naţională a Elveţiei, vicepreşedintele Antoine Martin (foto) s-a alăturat comitetului de politică monetară la începutul anului 2024 şi a preluat a doua cea mai importantă funcţie nouă luni mai târziu. Aceasta şi-a petrecut aproape întreaga carieră în Statele Unite, începând la Fed-ul din Kansas City, înainte de a se muta la Fed-ul din New York.

La Banca Italiei, angajarea Chiarei Scotti, care a lucrat la Fed-ul din Dallas, a fost anunţată în decembrie 2023 iar câteva luni mai târziu a fost promovată în postul de viceguvernator. „Experienţa mea la Fed a fost foarte formativă. Sunt mândră că am experimentat ce e mai bun în ambele lumi”, a spus ea într-un interviu din noiembrie.

David Lopez-Salido a lucrat timp de aproape două decenii în domeniul afacerilor monetare la Fed din Washington, înainte de a se muta la Madrid pentru a ocupa postul de economist şef la Banca Spaniei.

Pe lângă factorul de „atracţie” pentru cei care vor să revină acasă într-o funcţie de conducere, administraţia Trump a oferit, practic, şi un „impuls”. Aliaţii preşedintelui SUA au criticat în mod regulat Fed pentru efectivele sale mari de economişti.

Pentru băncile centrale globale, un fel de pedigree american a fost mult timp preţuit. La BCE, doctoratul economistului-şef Philip Lane de la Universitatea Harvard i-a consolidat candidatura. Dar anterior era mai rar ca guvernele sau băncile centrale să considere sistemul Fed ca un teren de recrutare pentru înalţi funcţionari.

Te-ar mai putea interesa și
Cuba trece la săptămâna de lucru de patru zile din cauza penuriei energetice provocate de blocada SUA
Cuba trece la săptămâna de lucru de patru zile din cauza penuriei energetice provocate de blocada SUA
Guvernul comunist din Cuba a decis vineri o serie de măsuri prin care încearcă să continue activitatea economică în ciuda embargoului petrolier impus tot mai strict de Statele Unite după ce au......
O bursă de criptovalute le-a transmis din greșeală utilizatorilor săi monede bitcoin în valoare de 44 de miliarde de dolari
O bursă de criptovalute le-a transmis din greșeală utilizatorilor săi monede bitcoin în valoare de 44 de miliarde de ...
Platforma de criptomonede sud-coreeană Bithumb a anunţat sâmbătă că a trimis, din greşeală, clienţilor săi bitcoini ...
SUA au decis din nou să amâne plata contribuției către Agenția Mondială Antidoping. Ce condiții pune administrația Trump pentru a vira banii
SUA au decis din nou să amâne plata contribuției către Agenția Mondială Antidoping. Ce condiții pune administrația ...
Statele Unite ale Americii au decis, la fel ca anul trecut, să îşi amâne contribuţia financiară către Agenţia Mondială ...
ANPC a verificat peste 1.600 de operatori economici în această săptămână. Numărul amenzilor a trecut de 1.000
ANPC a verificat peste 1.600 de operatori economici în această săptămână. Numărul amenzilor a trecut de 1.000
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat 1.080 de amenzi contravenţionale, în valoare totală ...