Fostul director al Băncii Scoţiei, în acelaşi club cu Ceauşescu, Mussolini şi Mugabe

Fostul director general al Royal Bank of Scotland (RBS) Fred Goodwin a fost deposedat de titlul onorific de cavaler, intrând astfel în selectul grup al personalităţilor căzute în disgraţie alături de Robert Mugabe, Benito Mussolini şi Nicolae Ceauşescu.
Economica.net - mie, 01 feb. 2012, 11:17

Fred Goodwin este cea de-a 35-a persoană căreia Marea Britanie îi retrage acest titlu de onoare din 1995. Fostul director general al RBS primise titlul în 2004, din partea Guvernului laburist.

Titlul i-a fost retras  pentru rolul pe care l-a jucat în cea mai mare recesiune de după cel de-al Doilea Război Mondial.”RBS a devenit simbolul a tot ce a mers rău în economia britanică în ultimul deceniu”, a declarat ministrul de Finanţe George Osborne, citat de The Guardian.

În mod obişnuit, un titlu este retras dacă persoana care îl deţine a fost găsită vinovată de infracţiuni pasibile cu peste trei luni de închisoare sau dacă i s-a retras statutul profesional.

Deşi Goodwin nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii, el a fost în schimb aspru criticat pentru asumarea unor riscuri excesive, după cum a arată un raport al Autorităţii pentru Servicii Financiare, în noiembrie, în legătură cu prăbuşirea RBS.

Goodwin se alătură astfel unei liste ruşinoase de persoane cărora li s-a retras titlul, între care Robert Mugabe, preşedintele Zimbabwe, Anthony Blunt, care a spionat pentru Rusia, dictatorul român Nicolae Ceauşescu (ce a primit acest titlu ca o încercare de îmbunătăţire a relaţiilor în cadrul Europei în timpul Războiului Rece şi căruia i-a fost retras cu o zi înainte de a fi executat) sau dictatorul italian Benito Mussolini.

Te-ar mai putea interesa și
Fenomenul shrinkflation ajunge la blocurile noi: apartamente mai mici și mai scumpe. Ce aduc în plus dezvoltatorii
Fenomenul shrinkflation ajunge la blocurile noi: apartamente mai mici și mai scumpe. Ce aduc în plus dezvoltatorii
Suprafața utilă medie din apartamentele noi a scăzut ușor pe parcursul ultimilor trei ani, timp în care prețurile au crescut cu aproape 50%, potrivit Imobiliare.ro. Cu toate acestea,......
Pericol pe două roți. Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente, iar peste 100 și-au pierdut viața într-un singur an
Pericol pe două roți. Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente, iar peste 100 și-au pierdut viața într-un ...
Tot mai mulți bicicliști sunt implicați în accidente rutiere, de multe ori soldate cu răni grave sau chiar cu decese. ...
Hidrocentrala Porțile de Fier 3. Serbia face primii pași concreți în proiectul de pe Dunăre care poate afecta România
Hidrocentrala Porțile de Fier 3. Serbia face primii pași concreți în proiectul de pe Dunăre care poate afecta România
Ministerul Minierii și Energiei din Serbia a semnat un contract pentru elaborarea unei părți a proiectului și a documentației ...
Băncile din România: Câștigurile mari din dobânzi sunt un mit. Concurența puternică duce marjele sub nivelul optim
Băncile din România: Câștigurile mari din dobânzi sunt un mit. Concurența puternică duce marjele sub nivelul optim
Băncile din România răspund acuzațiilor venite pe fondul amenzii record venite de la Consiliul Concurenței pentru manipularea ...