Fostul director al RATB Viorel Popescu, trimis în judecată

Viorel Popescu, fost director general al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi conflict de interese, în legătură cu atribuirea nelegală a unui contract de asistenţă juridică.
Economica.net - J, 18 sept. 2014, 11:14
Fostul director al RATB Viorel Popescu, trimis în judecată

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 10 noiembrie 2011 – 9 octombrie 2012, Viorel Popescu nu a îndeplinit unele acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu şi a efectuat în mod defectuos activităţi specifice funcţiei, cauzând un prejudiciu de 3.657.576 lei (aproximativ 820.000 euro) în dauna RATB, sumă care a reprezentat foloase materiale necuvenite pentru firma privată SC Urbconnet SRL.

Astfel, la data de 13 martie 2012, între RATB şi Urbconnet SRL, care nu avea drept de asistenţă juridică şi reprezentare în instanţă, a fost încheiat un contract de prestări servicii juridice.

Din conţinutul contractului rezultă că RATB, prin Viorel Popescu, a împuternicit firma respectivă în vederea recuperării tuturor creanţelor de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), în baza unor simple solicitări ale firmei Urbconnet SRL către debitoare, îndrituită cu rolul de intermediar în relaţia Regiei Autonome de Transport Bucureşti cu CASMB.

Din actele existente la dosar, reiese că în contract se specifică faptul că Urbconnet SRL avea obligaţia de asistare la controlul efectuat de CASMB faţă de RATB, în vederea rambursării sumelor cuvenite regiei, deşi, în realitate, nu a existat şi nu se prefigura un astfel de control. De altfel, conducerea RATB cunoştea clar, la momentul semnării actelor întocmite de funcţionarii de specialitate ai regiei, cuantumul sumelor de bani neachitate de CASMB, defalcate pe unităţi lunare de timp, astfel încât aceste verificări nu se impuneau a fi încredinţate firmei private prin contractul indicat.

Procurorii consideră că Viorel Popescu, în calitate de director general al RATB, pe lângă faptul că nu a întreprins măsuri legale şi efective de recuperare a creanţelor datorate regiei de către CASMB, prin structurile cu atribuţii în acest sens existente în cadrul regiei, a decis să încheie un contract cu Urbconnet SRL Bucureşti, sub aparenţa că firma privată va efectua demersuri la CASMB pentru recuperarea sumelor de bani datorate către RATB.

În plus, el nu a luat în considerare obiecţiunile formulate de Serviciul juridic şi contencios din cadrul RATB, la semnarea contractului cu Urbconnet SRL Bucureşti, iar ulterior a admis achitarea, din conturile bancare ale RATB, a facturilor emise de firma privată, deşi acestea nu se fundamentează pe nici un document care să ateste demersurile efective derulate de prestator şi natura acestora.

Potrivit DNA, demersurile fostului director al RATB au dus la obţinerea de foloase patrimoniale pentru Urbconnet SRL, mai ales că această firmă s-a aflat în raporturi comerciale cu o altă firmă ce îi aparţinea lui Viorel Popescu, SC Euroland SRL.

În cauză, RATB a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 3.657.576, reţinută ca prejudiciu în dauna acesteia. În vederea recuperării prejudiciului au fost instituite măsuri asiguratorii faţă de bunurile imobile aflate în proprietatea lui Viorel Popescu.

În dosar, cercetările au fost demarate ca urmare a sesizării formulate de Corpul de control al primului ministru, procurorii beneficiind şi de sprijin de specialitate din partea SRI.

Dosarul se va judeca la Tribunalului Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a vorbit într-un nou episod din podcastul A fost odată în business, realizat de Termene, despre drumul de la crupier la......
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Astăzi, 12 octombrie 2026, o echipă de proiect a autorității și reprezentanți ai EGIS și ALSTOM au efectuat recepția ...
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
PSD va fi foarte bine pregătit dacă se va intra pe scenariul alegerilor anticipate, deşi acest scenariu nu este unul bun ...