Fostul director general al AMPOS Mediu Adrian Mîndroiu, reţinut pentru fapte de corupţie

Fostul director general al Autorităţii de Management pentru POS Mediu Adrian Mîndroiu a fost reţinut pentru fapte de corupţie, fiind acuzat că a primit bani şi bunuri de la doi administratori ai unor firme de consultanţă.
Economica.net - vin, 05 apr. 2013, 10:48
Fostul director general al AMPOS Mediu Adrian Mîndroiu, reţinut pentru fapte de corupţie

Adrian Mîndroiu, fost director general şi în prezent director la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu (AMPOSM), este cercetat pentru patru fapte de trafic de influenţă şi pentru asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de corupţie, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Alături de acesta sunt cercetaţi Nicolae Frank şi Vlad Cristian Goga, administratori ai unor societăţi de consultanţă, aceştia fiind acuzaţi de cumpărare de influenţă şi asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de corupţie.

Procurorii au dispus reţinerea celor trei şi cer vineri Tribunalului Bucureşti arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Potrivit procurorilor, din noiembrie 2011 şi până în prezent, Adrian Mîndroiu a primit în mod repetat bani şi bunuri şi a acceptat daruri de la reprezentanţii firmelor conduse de Nicolae Frank şi Vlad Cristian Goga, „pentru a interveni pe lângă diferiţi funcţionari din cadrul AMPOSM pentru favorizarea intereselor comerciale ale grupului menţionat, între care şi firma Tahal Consulting Engineering SRL”.

Reprezentanţii firmei Tahal Consulting Engineering SRL şi autoritatea de mediu au semnat în 5 aprilie 2011 un contract care avea ca obiect acordarea de asistenţă tehnico-economică pentru direcţiile şi birourile de implementare din cadrul unor organisme intermediare aparţinând de POSM, legat de proiectele finanţate din asistenţa financiară nerambursabilă, valoarea contractului fiind de 19,94 milioane de lei.

„Pentru a rezolva problemele legate de ritmicitatea plăţilor şi pentru a obţine sprijinul în adjudecarea unor noi licitaţii pe viitor, respectiv 2014-2020, membrii asocierii infracţionale au efectuat mai multe acte materiale de cumpărare a influenţei directorului AMPOSM, Mîndroiu Adrian”, susţin procurorii DNA.

Astfel, în perioada 23-25 noiembrie 2011, Adrian Mîndroiu ar fi pretins şi primit de la Nicolae Frank, prin intermediar, un ceas de mână. Totodată, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, Mîndroiu ar fi primit folosinţa gratuită a unui autoturism nou marca BMW X1, xDrive de la Vlad Cristian Goga, colaborator al Tahal Consulting Engineering SRL, în valoarea de 18.027 euro, potrivit procurorilor.

Mîndroiu ar mai fi cerut de la Goga şi Nicolae, în 6 februarie 2013, o excursie de două săptămâni, în octombrie, în insulele Mauritius, pentru el şi şi soţia sa, care ar fi costat 5.324 de euro, iar în perioada 16-21 februarie 2013, ar fi acceptat de la Goga, direct şi indirect, cu titlu de dar, 500 de lei şi, respectiv, 600 de lei, au mai arătat procurorii DNA.

„La data de 6 aprilie 201, doi dintre membrii asocierii infracţionale, respectiv Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian, la o întâlnire la care a participat şi Mîndroiu Nicolae, s-au pus de acord să constituie un fond ilicit de minimum 50.000 euro din care să plătească necuvenit funcţionarii de la nivel local care fie creează probleme în derularea contractelor cu autorităţile statului, fie trebuie mituiţi pentru obţinerea unor astfel de contracte”, se mai arată în comunicatul citat.

În acest sens, începând din 21 februarie 2013, Nicolae Frank şi Vlad Cristian Goga, împreună sau separat, s-au întâlnit cu un funcţionar din cadrul unui consiliu judeţean pentru a stabili „condiţiile de cumpărare a influenţei acestuia” pe lângă alţi funcţionari din CJ sau din cadrul unor furnizori de servicii pe plan local, ca autorităţi contractante, astfel ca anumite contracte să fie atribuite firmelor din grupul condus de cei doi.

Procurorii au precizat că se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

În această cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor din structurile specializate în culegerea de informaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...