Fostul ministru PSD al Energiei justifică achizițiile viitoare de LNG americane: gazul nostru nu ne mai ajunge din 2035 încolo. Care e miza și care sunt cifrele României

Bogdan Ivan și apără poziția cum că România trebuie să cumpere LNG americane din mai multe motive: consumul nostru va crește peste ce va livra perimetrul Neptun Deep de la anul, iar țările din jur au nevoie de gaze și România trebuie să joace pe piață, nu să fie spectator. Care sunt mizele
Mihai Nicuţ - mie, 20 mai 2026, 09:39
Fostul ministru PSD al Energiei justifică achizițiile viitoare de LNG americane: gazul nostru nu ne mai ajunge din 2035 încolo. Care e miza și care sunt cifrele României

„În urma unor analize foarte serioase asupra capacității de producție de gaze naturale a României pe următorii 25 de ani și a consumului de gaze naturale al României pe următorii 25 de ani, împreună cu vecinii noștri din Ucraina, Moldova, Ungaria, Slovacia și Austria, am ajuns la concluzia că acești oameni au nevoie de gaze naturale, pe care România le poate livra către ei”, a afirmat Ivan, marți seara, la Antena 3 CNN, citat de Mediafax.

El a mai precizat că, în această perioadă, România își poate acoperi consumul intern, dar ulterior va deveni dependentă de volume suplimentare de gaze.„Până în 2035 ne acoperim necesarul, dar după această dată o să avem nevoie de mai multe gaze naturale”.

Ivan a subliniat că, în opinia sa, este necesară o strategie energetică dublă, anume utilizarea eficientă a gazului intern pentru industrie și dezvoltarea infrastructurii de tranzit pentru gaze provenite din alte surse. “Va trebui să facem două lucruri ca să fim serioși pentru orice investitor în țara noastră. O dată, să avem o strategie prin care să consumăm în industria românească la cost de producție plus un profit reglementat –  gazul natural din România. Și doi, acele gaze naturale care vin ca și propunere din partea SUA prin Grecia, pentru toată regiunea, să poată să fie tranzitate prin România, nu prin alte porturi, ca să producă venituri pentru țara noastră și care, automat, (…) să asigure suficiente gaze pentru vecinii noștri, pe care nu pune presiune pe România”, a explicat Ivan.

Anterior intervenției sale la CNN, el a scris pe pagna sa de facebook că a fost atacat diun cauza poziției sale pro-occidentale și pro-SUA când s-a spus că a făcut presiuni pentru ca România să cumpere LNG americane din Grecia.

“ ”Ivan a făcut presiuni pentru LNG-ul american”. Fals! Pe 7 noiembrie, la Atena, în cadrul P-TEC, România și SUA au încheiat un memorandum de înțelegere, semnat de către vice-premierul Cătălin Predoiu care urmărește, printre altele, decuplarea regiunii de la gazul rusesc, concomitent cu aprovizionarea cu LNG prin Coridorul Vertical. Fiecare pas pe care l-am făcut eu în susținerea proiectului RO-SUA a fost transparent, corect și în interesul statului nostru. Am propus să fie inclus un proiect strategic, în toate forurile decizionale, inclusiv CSAT. Cred că este o direcție strategică bună pentru România. Am comunicat asta și premierului Bolojan. Pe același principiu, inversat, pot să spun că cei care se opun acestui proiect fac ”presiune” pentru reconectarea la gazul rusesc!”, a scris fostul ministru pe pagina sa de facebook.

Un contract de achiziție de LNG care nu s-a mai făcut

În noiembrie 2025, firma Nova Power & Gas a lui Teofil Mureșan, operatorul național Transgaz şi compania Atlantic – See LNG Trade din Grecia au semnat la Atena un Memorandum de Înţelegere, în cadrul Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în domeniul Energiei 2025 pentru achiziţia de gaze naturale lichefiate (LNG) provenite din Statele Unite.

“Semnarea acestui memorandum este primul pas către asigurarea unui flux stabil şi sigur de gaze naturale lichefiate (LNG) pentru regiunea noastră. Această colaborare poate fi extinsă prin construirea interconectorilor de energie electrică în tehnologie HVDC, magistrale de fibră optică şi centre de date pentru AI, toate amplasate în lungul Coridorului Vertical de Gaze Naturale. Beneficiile proiectelor vor fi foarte mari în întreaga regiune”, a declarat Teofil Mureşan, preşedinte CA şi fondator E-INFRA, potrivit anunțului făcut atunci.

Din ce știm noi, era vorba despre achiziția a cel puțin un 1,5 miliarde de metri cubi de gase, cel puțin în primul an, iar când, ulterior, chiar s-a pus problema semnării unui contract pentru achziția și plata acelui gaz, Mureșan nu a mai vrut să continue afacerea, cel puțin deocamdată.

Informații oficiale nu au fost furnizate, Nova anunțând doar că memorandumul a expirat și că nu a fost urmat de un contract.

Tocmai de aceea, a apărut necesitatea unui client pentru acel gaz – Romgaz a anunțat că nu cumpără, Petrom nu își dezvăluie strategia, iar marii furnizori români ca Engie sau E.On nu au zis nimic despre acel gaz.

Grecii și americanii presează pentru LNG

Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, ţară din care pleacă Coridorul Vertical, de la terminalul de LNG din portul Alexandroupolis, a presat public, chiar la București companiile din zonă să cumpere gaze. „Prin conectarea terminalelor de gaz natural lichefiat din Grecia prin România, Bulgaria şi Moldova până în Ucraina, Coridorul Vertical diversifică aprovizionarea cu energie pentru o întreagă regiune.

Acest coridor reprezintă mai mult decât infrastructură; el reprezintă libertatea. Am văzut cu toţii cât costă dependenţa energetică. Moscova şi-a demonstrat în repetate rânduri voinţa de a folosi aprovizionarea cu energie ca pe o armă, cu impact asupra tuturor economiilor. Coridorul Vertical oferă o cale diferită, una în care energia fiabilă curge liber de manipularea politică. Acest coridor oferă deja rezultate. (…) LNG din Statele Unite ajunge acum pe pieţe care odinioară nu aveau nicio alternativă. (…) Avem nevoie ca firmele de aici şi altele din regiune să acţioneze imediat pentru a semna contracte de furnizare pe termen lung pentru LNG din Statele Unite. Acestea nu sunt doar aranjamente comerciale. Ele reprezintă parteneriate strategice cu Statele Unite ale Americii care vor ancora securitatea energetică pentru deceniile următoare”.

Ambasadoarea Greciei a făcut declarațiile la o conferință The Economist la București, aceeași la care Ivan a avut discuțiua tete-a-tete cu ambasadorul SUA la București.

De asemenea, Alexandros Exarchou, CEO-ul grupului elen AKTOR și al traderului de gaze Atlantic – See LNG Trade, s-a declarat, la aceeași conferință la București, “înspăimântat” de nivelurile de preț care vor lovi Europa iarna viitoare, în contxtul războiului din Iran. Cum Bruxelles-ul a statuat interzicerea completă a importului de gaze rusești, oficialul grec a cerut acțiuni clare din partea statelor din zona noastră să achiziționeze LNG american.

″Am obosit să-i tot văd pe europeni nefăcând altceva decât să reacționeze la evenimente despre care ei cred că n-ar fi trebuit să se întâmple.

Dar aceste lucruri chiar s-au întâmplat. Războiul din Ucraina s-a întâmplat. Războiul din Iran se întâmplă chiar acum. Și, în loc să stăm să dezbatem dacă războaiele astea sunt sau nu legale, ar trebui să ne asumăm faptul că ele există și au un impact enorm în viețile noastre. Iarna viitoare ne vom confrunta în Europa cu prețuri fără precedent la gaze naturale″, a spus Alexandros Exarchou.

El a amintit că, în SUA, la Henry Hub, unde se stabilește referința gazului din SUA, prețul este de 5 euro/MWh, în vreme ce în Olanda, pe hub-ul TTF, cotația este de 65 euro/MWh, ca urmare a limitării livrărilor de LNG din zona Golfului Persic.

Cifrele României

România mai produce undeva la sub 9 miliarde de metri cubi de gaze pe an, ca urmare a depletării zăcămintelor onshore. Consumul este undeva la 10 miliarde de metri cubi, pe fondul opririi producției la marii consumatori din industria chimică.

Din 2027, în țară vor mai mai intra cele circa 8 miliarde de metri cubi de gaze pe an din perimetrul Neptun Deep din Marrea Neagră, ceea ce va aduce mai mult gaz decât consumul național, deci în teorie România poate deveni exportator, desigur dacă nu crește consumul intern.

Din acest ultim punct de vedere – achiziția AZO de către Romgaz și ulterior repornirea producției de îngrășăminte, finalizarea centralei electrice pe gaze a Romgaz, mega-centrala de la Mintia, grupurile noi de la București, Constanța, Midia, Turceni, etc – este posibil ca, într-adevăr, producția internă de gaze să nu fie suficientă pentru consumul intern, cu tot cu gazele din Neptun Deep.

Șeful Transgaz, Ion Sterian, chiar a spus că se va dubla consumul național, și nici gazele din perimetrul Neptun nu vor fi suficiente

Câștigăm sau pierdem?

Dacă LNG american ajunge să fie consumat în România, totul depinde de preț. Într-adevăr, LNG-ul american este mult mai ieftin, dar în America, nu în Europa, unde prețul TTF de la Amsterdam este mult mai mare – acum influențat și de diminuarea livrărilor din Qatar. Desigur, atât vânzătorii, cât și oficialii greci – care au de câștigat dacă vine LNG american mult la poarta Europei de Est în porturile lor – pledează pentru semnarea de contracte pe termen lung, care să asigure garanția livrărilor și predictibilitatea prețurilor.

În România, prețul gazelor este reglementat pentru populație, dar este la liber pentru consumatorii comerciali, iar prețul pieței este mare – cel puțin dublu față de cei 110 lei/MWh cât este prețul reglementat al producției interne pentru consumul casnic.

Dacă LNG doar va tranzita România în drumul lui spre Ucraina, Moldova (potențial) sau Ungaria, Tranzgaz va câștiga din taxele de tranzit, desigur în eventualitatea în care sunt semnate contracte de achiziție pentru volume importante care să fie consumate acolo. România a asigurat condițiile tehnice necesare în așa-zisul Coridor Vertical, iar infrastructura – care mai poate fi upgaradată în zona Dobrogei, permite tranzitul de volume mari către Ucraina.

Totul depinde de disponibilitatea gazelor rusești, care acum mai sunt sunt livrate Europei sub două forme: LNG în porturile din vestul continentului și pe conductă în zona noastră, prin gazoductul Turk Stream. UE a anunțat oprirea completă a fluxurilor rusești începând din 2027.

Te-ar mai putea interesa și
Consens în UE pentru aplicarea acordului comercial cu SUA
Consens în UE pentru aplicarea acordului comercial cu SUA
Eurodeputaţii şi statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord provizoriu pentru punerea în aplicare a acordului comercial încheiat în vara trecută cu Statele Unite, a anunţat......
Google lansează noi modele de AI și agenți personali, care nu doar răspund la întrebări, ci acționează în numele utilizatorului. Cum îi poți folosi
Google lansează noi modele de AI și agenți personali, care nu doar răspund la întrebări, ci acționează în numele ...
În cadrul conferinței sale anuale în Mountain View (San Francisco, SUA), Google a prezentat marți direcția în care ...
SUA intenționează să reducă efectivele puse la dispoziția NATO în situații de criză – surse
SUA intenționează să reducă efectivele puse la dispoziția NATO în situații de criză – surse
Administrația americană intenționează să anunțe aliații NATO, în această săptămână, că va reduce efectivele ...
TAROM va scumpi biletele, din cauza creșterii prețului la kerosen
TAROM va scumpi biletele, din cauza creșterii prețului la kerosen
Compania Natională TAROM anunță că va fi nevoită să scumpească biletele din cauza scumpirii kerosenului, au anunțat ...