Fostul premier britanic Boris Johnson susţine că Ucraina trebuie să adere la NATO

Fostul premier britanic Boris Johnson a cerut ca Ucrainei să i se permită să adere la NATO şi să i se furnizeze instrumentele potrivite pentru lupta sa împotriva Rusiei, relatează joi dpa.
AGERPRES - J, 11 apr. 2024, 09:56
Fostul premier britanic Boris Johnson susţine că Ucraina trebuie să adere la NATO

La un eveniment din Canada, fostul prim-ministru a avertizat de asemenea împotriva dorinţei de a-l linişti pe preşedintele rus Vladimir Putin.

„Rezolvarea acestei probleme este securitatea şi stabilitatea care vin cu siguranţa privind unde este Ucraina şi ce este Ucraina”, a spus Johnson la conferinţa „Canada Strong and Free” (Canada puternică şi liberă – n.r.), la care a participat alături de fostul premier australian Tony Abbott.

„Ucraina a ales să fie o naţiune europeană liberă, independentă, orientată spre Vest, spre NATO. Şi Ucraina trebuie să adere la NATO. Este singurul mod logic de a rezolva asta”, a spus Boris Johnson.

El a mai spus că temerile că o astfel de decizie l-ar provoca pe Putin nu trebuie să împiedice acţiunea. „Am încercat asta şi uite unde am ajuns. Avem cel mai rău război din Europa din ultimii 80 de ani”, a pledat fost şef al guvernului britanic.

„NATO este organismul care dă siguranţă şi stabilitate şi va aduce pace. Dar, între timp, daţi-le ucrainenilor lucrurile de care au nevoie”, a pledat el.

El a descris Ucraina drept o „formidabilă forţă de luptă” şi a spus că aceasta a fost adesea aprovizionată prea târziu cu lucrurile de care avea nevoie.

„Ucrainenii vor face treaba dacă le dăm instrumentele de care au nevoie. (…) Au arătat că sunt o ţară mândră, independentă şi că vor lupta pentru libertate. Ceea ce trebuie să facem este să continuăm să susţinem Ucraina, să continuăm să susţinem libertatea”, a spus Johnson.

Boris Johnson l-a avertizat pe Donald Trump, care speră să revină la Casa Albă după alegerile din noiembrie, împotriva unui presupus plan de a face presiuni asupra Ucrainei să cedeze Crimeea şi regiunea de frontieră din Donbas ca preţ al păcii cu Rusia.

„Dacă eşti din partidul lui Ronald Reagan, dacă vrei să redai măreţia Americii, atunci nu începi o nouă preşedinţie republicană recunoscând victoria lui Vladimir Putin”, a spus Johnson. „Ar fi un dezastru pentru Occident şi ar fi un dezastru pentru America”, a subliniat el.

Afirmaţiile sale au loc în contextul în care ministrul de externe David Cameron şi-a intensificat apelurile ca SUA să deblocheze pachetul de ajutor suplimentar pentru Ucraina blocat în Congresul american.

„Toată lumea vrea să vadă sfârşitul crimelor şi sfârşitul războiului. Dar poţi obţine asta numai sprijinind Ucraina, arătând tărie. Pacea vine din putere, nu din dorinţa de a-i împăca pe alţii şi din slăbiciune”, a declarat Cameron la CNN în cursul vizitei sale în SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Ce a câștigat România în 20 de ani de UE: Oamenii trăiesc mai bine și suntem primii la creșterea consumului. La educație am rămas mult în urmă, iar viitorul arată rău- Rethink România
Ce a câștigat România în 20 de ani de UE: Oamenii trăiesc mai bine și suntem primii la creșterea consumului. La educație ...
Anul viitor, în 2027, România împlinește 20 de ani de când a intrat în Uniunea Europeană. Rethink România a analizat evoluția principalilor indicatori economici, demografici și sociali și......
VIDEO Intervenţii pentru salvarea persoanelor blocate în autoturisme la Buşteni
VIDEO Intervenţii pentru salvarea persoanelor blocate în autoturisme la Buşteni
Pompierii prahoveni intervin, duminică, la Buşteni, pentru evacuarea unor persoane rămase în autoturisme în contextul ...
VIDEO Străzi inundate şi acumulări de apă în zona centrală a oraşului Buşteni; DN1 este închis
VIDEO Străzi inundate şi acumulări de apă în zona centrală a oraşului Buşteni; DN1 este închis
Traficul rutier pe DN 1 este afectat în zona centrală a oraşul Buşteni, fiind inundate mai multe străzi şi semnalate ...
Iranul afirmă că SUA au atacat o centrală nucleară în construcţie
Iranul afirmă că SUA au atacat o centrală nucleară în construcţie
Statele Unite au atacat o centrală nucleară iraniană în construcţie, transmite duminică agenţia de presă de stat ...