Fostul premier britanic Cameron, anchetat pentru lobby în favoarea companiei falimentare Greensill

Guvernul britanic a anunţat luni că a dispus o anchetă independentă cu privire la lobbyul întreprins de fostul prim-ministru conservator David Cameron în favoarea companiei financiare Greensill, aflată în faliment, notează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 12 apr. 2021, 19:41
Fostul premier britanic Cameron, anchetat pentru lobby în favoarea companiei falimentare Greensill

Duminică, după săptămâni de tăcere, Cameron a recunoscut că a comis erori, dar a dat asigurări că nu a încălcat „nici codul de conduită, nici regulile guvernului”.

Ancheta e dispusă de premierul Boris Johnson în numele interesului public şi este încredinţată unui expert juridic. Ea va viza felul în care Greensill a obţinut contractele şi „modul în care reprezentanţii săi de afaceri s-au plasat în raport cu Guvernul”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street.

Scandalul a izbucnit la începutul lunii martie, după ce Greensill Capital, specializată în împrumuturi pe termen scurt, și-a depus bilanţul anual, din care rezultau pierderi foarte mari. Mulți dintre clienții săi au fost puși astfel în dificultate, printre aceștia numărându-se imperiul siderurgic al miliardarului Sanjeev Gupta, GFG Alliance.

Citește și: Italia a garantat un credit de 86 mil. euro pentru Greensill Bank, companie ce face parte din grupul controlat de Sanjeev Gupta (economica.net)

Prăbuşirea sa a zguduit clasa politică britanică din cauza rolului jucat de David Cameron în beneficiul companiei, creată de bancherul australian Lex Greensill.

Acesta fusese angajat în Downing Street pe când David Cameron conducea guvernul (2010-2015), iar presa britanică a dezvăluit contracte obţinute de compania sa prin intermediul politicilor la a căror punere în aplicare contribuise.

Lui Lex Greensill i-au fost reproşate în special de contacte cu membri ai guvernului, printre care actualul ministru al finanţelor, Rishi Sunak, în favoarea Greensill, sau cu ministrul sănătăţii Matt Hancock.

‘Recunosc, în calitate de fost prim-ministru, că acţiunile de comunicare cu guvernul trebuie să aibă loc exclusiv prin cele mai oficiale canale, astfel încât să nu existe loc pentru interpretări greşite”, a declarat duminică David Cameron, într-un comunicat.

Pus în faţa acuzaţiilor, Ministerul Finanţelor a publicat mai multe mesaje trimise în aprilie anul trecut lui David Cameron de Rishi Sunak, în care acesta spunea, printre altele, că „şi-a pus la treabă echipa” pentru a studia o cerere din partea fostului prim-ministru.

Un organism parlamentar de supraveghere a lobby-ului a apreciat că fostul premier nu a încălcat nicio regulă contactând direct un ministru sau înalţi responsabili.

Greensill fusese autorizată să emită împrumuturi guvernamentale garantate de stat în cadrul programului destinat marilor companii, Coronavirus Large Business Interruption Loan Scheme (CLBILS).

Citește și: O nouă lovitură primită de Liberty Steel: ArcelorMittal îi va livra oțel numai cu plata înainte (economica.net)

Falimentul Greensill pune în prezent în pragul insolvenţei GFG Alliance, care are 5.000 de angajaţi în Marea Britanie şi 35.000 la nivel mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Lidl inaugurează un magazin nou în Costești, județul Argeș
Lidl inaugurează un magazin nou în Costești, județul Argeș
Lidl România inaugurează joi, 18 iunie, un magazin în orașul Costești, județul Argeș, continuând investițiile în extinderea rețelei sale la nivel național, informează compania prin......
Dominic Fritz, lovit în plin de ICCJ. Primarul Timișoarei a pierdut definitiv procesul cu ANI, în care a fost declarat în conflict de interese
Dominic Fritz, lovit în plin de ICCJ. Primarul Timișoarei a pierdut definitiv procesul cu ANI, în care a fost declarat ...
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a pierdut definitiv joi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul ...
Bundensbank prognozează că economia germană ar urma să revină la o creștere modestă în această toamnă
Bundensbank prognozează că economia germană ar urma să revină la o creștere modestă în această toamnă
Economia germană, afectată de războiul din Iran, ar urma să revină la o creştere modestă doar în toamnă, a previzionat ...
Vedeta TV Denise Rifai, suspectă în dosarul în care e cercetat și Ciprian Ciucu
Vedeta TV Denise Rifai, suspectă în dosarul în care e cercetat și Ciprian Ciucu
Jurnalista Denise Rifai și Odeta Nestor, fostul președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), sunt vizate ...