Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, vizat de ancheta privind atacurile asupra principalelor instituții ale statului din data de 8 ianuarie

Judecătorul Curţii Supreme din Brazilia, Alexandre de Moraes, a anunţat vineri că îl include, la solicitarea Parchetului, pe Jair Bolsonaro, fostul preşedinte de extremă-dreapta, în ancheta sa menită să identifice posibilii instigatori ai violenţelor petrecute pe 8 ianuarie în capitala Brasilia, transmite sâmbătă AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 14 ian. 2023, 10:28
Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, vizat de ancheta privind atacurile asupra principalelor instituții ale statului din data de 8 ianuarie

Bolsonaro, învins de candidatul de stânga Luiz Inacio Lula da Silva în alegerile prezidenţiale din octombrie,”a incitat public la executarea unei infracţiuni”, postând pe reţelele de socializare un video „care pune sub semnul întrebării corectitudinea alegerilor prezidenţiale din 2022”, explicase Parchetul anterior, într-un comunicat de presă.

Acest video a fost publicat la două zile după vandalizarea sediului Preşedinţiei, Congresului şi Curţii Supreme de către mii de bolsonarişti, fiind ulterior şters, a amintit Parchetul.

Fostul preşedinte „nu a avut niciodată nici cea mai mică legătură sau implicare în aceste mişcări”, au afirmat avocaţii săi într-o declaraţie transmisă AFP, atribuind violenţa din Brasilia unor elemente „infiltrate”.

Cererea de anchetă a acuzării urmează, de asemenea, unei dezvăluiri care îl implică pe fostul ministru al Justiţiei, Anderson Torres, la domiciliul căruia a fost găsit un proiect de decret care ar fi putut permite anularea alegerii lui Lula ca preşedinte. Acest document foarte compromiţător, dezvăluit joi seară de cotidianul Folha de S. Paulo, a fost găsit în timpul percheziţiilor efectuate de Poliţia Federală la domiciliul acestui fost ministru, care face obiectul unui mandat de arestare din partea unui judecător de la Curtea Supremă pentru presupusă complicitate cu bolsonariştii care au luat cu asalt instituţiile statului duminică.

„Aşteptăm să se prezinte până luni. Dacă nu va fi cazul, vom lansa procedura de cerere de extrădare săptămâna viitoare”, a anunţat vineri Flavio Dino, ministrul Justiţiei în funcţie din 1 ianuarie.

Anderson Torres şi-a declarat în repetate rânduri nevinovăţia şi a promis că se va întoarce în Brazilia pentru a se preda autorităţilor, fără a indica o dată anume.

Documentul de trei pagini găsit în locuinţa fostului ministrul al Justiţiei cerea Guvernului federal să preia controlul asupra Tribunalului Electoral Superior (TSE), care supraveghează buna desfăşurare a scrutinului,”pentru a asigura păstrarea şi restabilirea transparenţei şi pentru a aproba conformitatea procesului electoral al alegerilor prezidenţiale din 2022″. O măsură considerată neconstituţională de mulţi jurişti. În practică, însemna că intenţia viza anularea alegerii lui Lula.

Decretul prezidenţial, care nu a fost emis, prevedea crearea unei „comisii de reglementare electorală” care să înlocuiască TSE, având în fruntea sa o majoritate de membri din cadrul Ministerului Apărării (8 din 17). Documentul nu este datat, dar numele lui Jair Bolsonaro apare la final, pe un spaţiu prevăzut pentru semnătura acestuia.

Torres, care se află în SUA, a declarat joi seară pe Twitter că acest proiect se afla „probabil într-un teanc de documente care urmau să fie distruse la momentul potrivit”, iar conţinutul său a fost divulgat şi judecat „în afara contextului”.

Fostul ministru ocupa postul de şef al securităţii Districtului Federal Brasilia din 2 ianuarie, dar a plecat în vacanţă la scurt timp după numirea sa în această funcţie.

Jair Bolsonaro, care se află în Statele Unite de la sfârşitul lunii decembrie, se află deja în centrul atenţiei după ce un site oficial al Guvernului brazilian a publicat vineri extrase de cont aferente cardului său de credit. Este vorba de sume precum 20.000 de euro cheltuiţi într-un restaurant modest din nordul ţării sau 10.000 de euro într-o brutărie, a doua zi după nunta fiului său.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu renunță la postul de premier și acuză PSD că face o nouă majoritate, cu AUR
Bolojan nu renunță la postul de premier și acuză PSD că face o nouă majoritate, cu AUR
Premierul Ilie Bolojan acuză PSD de faptul că a "dinamitat guvernarea, încălcând toate înţelegerile" stabilite de comun acord, transmite Agerpres....
Kievul avertizează Israelul să nu permită acostarea unei nave încărcate cu cereale provenite din zona ucraineană ocupată de Rusia
Kievul avertizează Israelul să nu permită acostarea unei nave încărcate cu cereale provenite din zona ucraineană ocupată ...
Israelul riscă un răspuns diplomatic şi legal din partea Kievului dacă va permite unei nave care transportă cereale ...
Turismul în Cuba a scăzut abrupt la jumătate în primele trei luni din an, din cauza embargoului energetic impus de SUA
Turismul în Cuba a scăzut abrupt la jumătate în primele trei luni din an, din cauza embargoului energetic impus de SUA
Sosirile de turişti în Cuba au scăzut cu aproape 50% în primul trimestru, din cauza restricţiilor energetice impuse ...
Bogdan Ivan spune că România a primit o scrisoare de comformitate din partea autorităților americane referitor la rafinăria Petroltel-Lukoil, care ar trebui să funcționeze din nou
Bogdan Ivan spune că România a primit o scrisoare de comformitate din partea autorităților americane referitor la rafinăria ...
Rafinăria Petrotel ar trebui să înceapă să opereze, deoarece s-a primit o scrisoare din partea autorităţilor americane, ...