Fostul preşedinte CNAS, Marian Burcea, arestat preventiv

Economica.net
01 09. 2017
doctor_arrest_65363400

Potrivit Biroului de Presă al Curţii de Apel Bucureşti, judecătorii au mai decis arestarea preventivă şi a lui Alin Sergiu Costache, Nicolae Sergiu Ciobanu, Răzvan Mihai Mischie, a Mariei Costică şi a Cristinei Manta.

În schimb, Irina Adelina Geambaşu urmează să fie cercetată în arest la domiciliu.

De asemenea, au fost reţinuţi pentru diferite infracţiuni:  Munteanu Ovidiu, managerul Direcţiei Relaţii Contractuale şi, respectiv, din 13 iulie 2017, preşedintele C.A.S.M.B – constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit penal;  Geambaşu Ion-Răzvan, director executiv al Casei de Asigurări de Sănătate a municipiului Bucureşti (C.A.S.M.B.) şi manager al Direcţiei Medic şef a C.A.S.M.B – constituire a unui grup infracţional organizat, – abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, abuz în serviciu, folosirea influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale); Bara Lucian-Vasile, preşedintele C.A.S.M.B. până la 13 iulie 2017 – constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; Mihăescu Ion-Ovidiu,  managerul Direcţiei Control a C.A.S.M.B – constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; Costache Alin-Sergiu, şef al Direcţiei Generale de Monitorizare Antifraudă din C.N.A.S –  constituire a unui grup infracţional organizat , omplicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, scrie News.ro.

Totodată au fost reţinute trei funcţionare din cadrul C.A.S.M.B – Mocanu Gabriela-Rodica, Petrescu Mina-Elena, Sardare Jeana – cercetate pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată (354 acte materiale), constituire a unui grup infracţional organizat, fals informatic, în formă continuată şi permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în formă continuată (354 acte materiale).

Au mai fost reţinuţi; Ciobanu Nicolae-Sergiu, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată (3 acte materiale), instigare la infracţiunea de folosire a influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite; Gambaşu Irina-Adelina – asociat şi administrator al unei societăţi comerciale, cercetat pentru instigare la infracţiunea de folosire a influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale); Mischie Răzvan-Mihai – reprezentant legal al unei societăţi prestatoare de servicii medicale, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată (18 acte materiale), Costică Maria – reprezentant legal al unei societăţi prestatoare de servicii medicale, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată (17 acte materiale).

A fost reţinută şi Manta Cristina, avocat în Baroul Bucureşti, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată (18 acte materiale).

Potrivit procurorilor, pentru evitarea depistării fraudelor, ”se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse şi şterse date din sistemul informatic unic integrat al C.N.A.S prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate”.