Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va conduce Consiliul Europei

Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marţi seara s-a impus în două tururi de scrutin în faţa estonianului Indrek Saar şi a belgianului Didier Reynders, relatează DPA.
AGERPRES - mie, 26 iun. 2024, 07:45
Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va conduce Consiliul Europei

Acesta îşi va prelua mandatul la 18 septembrie, în urma votului din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului din oraşul francez Strasbourg, scrie Agerpres.

Înfiinţat în 1949, Consiliul Europei este o organizaţie internaţională cu sediul în oraşul francez Strasbourg. Acesta este alcătuit din 46 de state europene.

Scopul său este de a promova democraţia şi de a proteja drepturile omului şi statul de drept în Europa. Una dintre principalele sale realizări este Convenţia europeană a drepturilor omului.

Până la sfârşitul anului 2023, Berset a fost membru al guvernului elveţian, timp de 12 ani, în calitate de ministru de interne şi ministru al sănătăţii.

Membrii guvernului, în număr de şapte, alternează în funcţia de preşedinte al Confederaţiei Elveţiene, în plus faţă de ministerul lor, timp de un an la rând.

Berset este politolog şi economist.

Te-ar mai putea interesa și
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate. ...
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în ...
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...