Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a fost arestat la revenirea în țară

Fostul preşedinte georgian şi lider al opoziţiei Mihail Saakaşvili a fost arestat la întoarcerea în ţara sa după un exil de opt ani şi în plină criză politică, a anunţat vineri premierul Irakli Garibaşvili, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
AGERPRES - vin, 01 oct. 2021, 21:02
Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a fost arestat la revenirea în țară

”Al treilea preşedinte al Georgiei Mihail Saakaşvili a fost arestat şi trimis la închisoare”, a declarat Garibaşvili într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, forţele de ordine georgiene au urmărit deplasările lui Saakaşvili din Ucraina şi au ”decis o operaţiune a poliţiei la locul şi în momentul în care erau cele mai puţine obstacole în calea arestării”.

Saakaşvili este căutat pentru ”abuz de putere” într-un dosar pe care el îl consideră politic şi pentru care a fost condamnat în contumacie la şase ani de închisoare în 2018.

Revenirea şi arestarea fostului preşedinte, în vârstă de 53 de ani, ar putea agrava criza politică din Georgia, unde urmează să aibă loc duminică alegeri locale, văzute ca un scrutin cheie pentru partidul la putere Visul Georgian.

Preşedinte din 2004 până în 2013, Mihail Saakaşvili şi-a anunţat revenirea în Georgia vineri dimineaţă, într-o înregistrare video postată pe YouTube, în care spunea că se află în oraşul de coastă Batumi.

Autorităţile georgiene au negat iniţial că fostul preşedinte şi fondatorul principalului partid de opoziţie din Georgia, Mişcarea naţională unită (MNU), ar fi reuşit să revină în ţară.

Înainte de arestarea sa, Saakaşvili şi-a chemat susţinătorii să se întâlnească duminică şi să meargă spre capitala Tbilisi ”pentru a proteja rezultatele votului”.

În 2017, fostul preşedinte georgian a intrat ilegal în Ucraina – unde a avut şi probleme judiciare – înconjurat de o mulţime de susţinători, o scenă incredibilă, notează AFP.

Ucraina l-a convocat pe ambasadorul Georgiei

Ministerul de Externe ucrainean l-a convocat vineri pe ambasadorul Georgiei la Kiev în legătură cu informaţiile privind arestarea fostului preşedinte şi lider al opoziţiei din Georgia Mihail Saakaşvili, care deține și cetățenia ucrainiană, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, relatează Reuters.

Separat, un purtător de cuvânt al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la arestarea fostului preşedinte georgian şi ”tonul” declaraţiilor venite din Georgia.

Saakaşvili, care a trăit în Ucraina câţiva ani şi a primit cetăţenie ucraineană, a fost reţinut vineri la sosire în Georgia, înainte de alegerile locale. În pofida faptului că a fost condamnat în contumacie în Georgia, Saakaşvili a declarat că doreşte să revină în ţară pentru a ajuta la ”salvarea ţării” şi a lansat un apel la proteste după alegeri.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...