UPDATE: Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, reţinut lângă aeroportul din Salonic
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/10/sorin-oprescu-747x420.jpg)
UPDATE: Ministerul Justiţiei: Sunt desfăşurate activităţile specifice executării mandatului european de arestare a lui Sorin Oprescu
Ministerul Justiţiei (MJ) a anunţat că pe teritoriul Greciei sunt în curs de desfăşurare activităţile specifice executării mandatului european de arestare a fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, reţinut sâmbătă în proximitatea aeroportului din Salonic.
Potrivit unui comunicat al MJ transmis sâmbătă, AGERPRES, Tribunalul Bucureşti a emis, la data de 13 mai 2022, mandatul de executare a pedepsei închisorii pe numele cetăţeanului român Sorin Mircea Oprescu, condamnat la executarea unei pedepse de 10 ani şi 8 luni, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită şi spălare a banilor.
Știrea inițială
„În urma cooperării poliţieneşti internaţionale dintre Poliţia Capitalei – Serviciul Investigaţii Criminale Central, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională (IGPR) şi autorităţile din Grecia, în cursul zilei de astăzi, 4 octombrie 2025, a fost localizat şi reţinut un bărbat în vârstă de 73 de ani, în proximitatea aeroportului din Salonic, Grecia. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, la data de 13 mai 2022, de către Tribunalul Bucureşti. Persoana în cauză a fost condamnată la 10 ani şi 8 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită şi spălare a banilor”, anunţă Poliţia Capitalei.
La momentul emiterii mandatului, faţă de bărbat a fost dispusă urmărirea la nivel naţional şi internaţional.
În prezent, pe teritoriul Greciei se desfăşoară procedurile legale pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare, urmând ca, în funcţie de decizia autorităţilor judiciare elene, persoana să fie predată autorităţilor române.
Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv, în 13 mai 2022, la zece ani şi opt luni de închisoare, într-un dosar în care este acuzat de mai multe fapte de corupţie, după ce a primit 25.000 de euro la locuinţa sa din Ciolpani, de la Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor, care la rândul său este acuzat că a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi din dosar, şi care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipiului Bucureşti.