Fostul şef al bănci italiene Intesa rămâne angajat după demisie, pentru a primi o pensie mai mare

Economica.net
02 10. 2013
o_00391900

Autoritatea pentru piaţa de capital a cerut explicaţii băncii referitor la motivul pentru care Cucchiani este păstrat în continuare pentru încă şase luni ca angajat fără responsabilităţi specifice.

Cucchiani, în vârstă de 63 de ani, a renunţat după 21 de luni la conducerea băncii, din cauza unor divergenţe cu mai mulţi acţionari nemulţumiţi de rezultatele instituţiei de credit.

Intesa, a doua mare bancă din Italia, a anunţat, săptămâna trecută, demisia lui Cucchiani, cu efect imediat, din posturile de director general şi director operaţional.

Banca a fost nevoită să publice o clarificare marţi, potrivit căreia Cucchiani rămâne de fapt angajat, urmând să fie subordonat noului director general până în aprilie anul următor, însă fără funcţie sau responsabilităţi anume.

În total, Cucchiani va primi de la Intesa 4,5 milioane de euro, inclusiv 900.000 de euro pentru perioada de şase luni în care va rămâne angajatul băncii.

Cele şase luni îi vor permite lui Cucchiani să se califice pentru beneficiile referitoare la pensie prevăzute în contractul său, a informat banca.

Presa italiană a afirmat, însă, că menţinerea pentru încă şase luni a salariului fostului director general la acelaşi nivel cu perioada în care conducea banca îi vor permite acestuia să obţină pensia maximă la care ar avea dreptul de la statul italian.

Un purtător de cuvânt al băncii nu a putut confirma dacă speculaţiile presei italiene sunt fondate, dar a declarat că acesta nu este motivul pentru care i s-a cerut lui Cucchiani să rămână.

Sectorul bancar din Italia se află sub presiune după doi ani de recesiune, iar sindicatele au reacţionat cu furie la anunţul pachetului financiar pentru fostul şef al Intesa.

Intesa l-a numit pe Carlo Messina, până în prezent şeful diviziei de retail, în funcţia de CEO, după demisia lui Enrico Cucchiani.

Messina (51 de ani) lucrează la Intesa Sanpaolo din anul 1995 şi a ocupat anterior funcţia de manager general al băncii şi director al diviziei de retail.

Grupul Intesa Sanpaolo este prezent şi în România, prin Intesa Sanpaolo Bank, cu active nete de 5 miliarde lei la jumătatea acestui an şi o reţea de 78 de sucursale.