Fostul şef al CNAS, Lucian Duţă, condamnat la şase ani de închisoare. Va fi încarcerat după ce s-a predat la Poliţie

25 07. 2022
lucian duta 578867

„Având în vedere decizia instanţei, astăzi, 25 iulie 2022, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de 6 ani, pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de luare de mită, emis pe numele unui bărbat de 52 de ani”, informează un comunicat al DGPMB citat de Agerpres.

Acesta s-a predat la Secţia 2 Poliţie, se află în custodia poliţiştilor, urmând a fi încarcerat.

Lucian Duţă, fost preşedinte al CNAS, a fost condamnat definitiv, luni, de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a primit o mită de 6,3 milioane euro, în schimbul acordării unui contract din bani publici către două firme de software.

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut pedepsa aplicată lui Duţă de Tribunalul Bucureşti în noiembrie 2020.

De asemenea, CAB a confirmat decizia tribunalului privind confiscarea sumei de 6.300.000 euro de la Lucian Duţă.

Tribunalul mai dispusese menţinerea sechestrului pe suma de 2.183.820 aflată în conturile din Elveţia ale societăţii Eurotrust Invest Inc. şi pe suma de 1.503.000 euro primită de Euroinvest Development SRL şi investită într-o construcţie şi teren de pe strada Jean Monnet din Bucureşti