Fostul şef al grupului Finmeccanica, arestat la domiciliu pentru corupţie

Economica.net
30 06. 2014
finmeccanica_45566900

Guarguaglini, care s-a aflat la conducerea Finmeccanica din 2002 până în 2011, este suspectat de implicare într-un scandal referitor la fonduri obscure şi mită politică în cadrul unui sistem computerizat privind trasabilitatea deşeurilor, denumit Waste Tracking Control System (SISTRI), a relatat televiziunea RAI.

Proiectul, finanţat de guvern, a fost comandat de către Ministerul italian al Mediului pentru un departament al poliţiei militare care se ocupă de infracţionalitatea din domeniul mediului înconjurător.
Ancheta, desfăşurată într-un dosar ce datează de mult timp şi în care este implicat grupul din domeniul apărării, s-a axat pe acuzaţiile potrivit cărora fonduri obscure au fost plasate în paradisuri fiscale din străinătate pentru plata unor comisioane secrete printr-un sistem de facturi false creat de companii controlate de către Finmeccanica.

Mai mulţi oficiali şi politicieni italieni au fost anchetaţi sau arestaţi în ultimele luni într-o serie de scandaluri de mită, care l-au determinat pe şeful guvernului Matteo Renzi să se angajeze în adoptarea unor reguli anticorupţie mai aspre.