Fotbaliștii iranieni vor juca la Campionatul Mondial în SUA. Ambasada americană din Turcia anunță că le-a semnat vizele de intrare în țară

06 06. 2026
Echipa de fotbal a Iranului

Confirmarea a venit prin intermediul ambasadorului SUA în Turcia, Tom Barrack, pe fondul incertitudinii generate de restricţiile de imigrare impuse de Washington cetăţenilor iranieni şi îndoielilor cu privire la faptul că jucătorii vor primi autorizaţie de intrare în ţara în care vor juca faza grupelor.

”Suntem mândri de echipa noastră extraordinară de la Ambasada SUA la Ankara pentru procesarea vizelor pentru echipa naţională de fotbal a Iranului în drumul lor către Cupa Mondială FIFA”, a scris diplomatul pe reţeaua de socializare X.

Barrack a adăugat că ”în Statele Unite, sportul depăşeşte graniţele şi sperăm să primim concurenţi şi fani din întreaga lume”, într-un mesaj care disipează îndoielile cu privire la disponibilitatea Washingtonului de a permite Republicii Islamice să joace pe teritoriul său, în ciuda faptului că războiul purtat în Orientul Mijlociu împotriva Teheranului încă nu are soluţie la aproape 100 de zile de la început.

Iranul, una dintre primele echipe care şi-a asigurat calificarea la Cupa Mondială, şi-a stabilit baza de operaţiuni în Mexic pentru competiţie şi va călători în Statele Unite pentru a juca meciurile din faza grupelor de la Los Angeles şi Seattle.

Iranul va debuta pe 15 iunie cu Noua Zeelandă la Los Angeles, în Grupa G a turneului, înainte de a întâlni Belgia pe 21 iunie (tot la Los Angeles) şi apoi Egiptul pe 27 iunie la Seattle (nord-vest).

Mexicul a acordat deja vize iranienilor săptămâna aceasta.

Cupa Mondială FIFA 2026 va fi prima ediţie care reuneşte 48 de echipe şi va avea loc în Statele Unite, Canada şi Mexic între 11 iunie şi 19 iulie.

Sursa foto: X.com