FOTO Cordia România, deținută de un milionar maghiar, investește 65 milioane euro într-un proiect rezidențial lângă București Mall

21 04. 2026
Centropolitan 01

Cordia România a lansat oficial vânzările din cel mai nou proiect, Centropolitan, care se construiește pe un teren de circa 8.000 de mp cumpărat de la Bog’Art anul trecut. Terenul se află în imediata apropiere a București Mall, cu acces din Calea Dudești.

Investiția în noul bloc este de 65 de milioane de euro.

„Bucureștiul rămâne o piață cu o cerere solidă de locuințe, însă este tot mai mult definită de un profil de cumpărător mai selectiv și de un pipeline mai restrâns de proiecte noi de calitate, bine amplasate”, a declarat Mauricio Mesa Gomez, președintele Consiliului de Administrație al Cordia România și Spania.

Centropolitan va avea la finalizare 274 de apartamente, iar în această perioadă apartamentele pot fi rezervate cu prețuri de pornire de la aproximativ 170.000 de euro plus TVA pentru studiouri și până la aproximativ 337.000 de euro plus TVA pentru apartamentele cu patru camere.

Construcția se află în prezent în faza de excavație, lucrările desfășurându-se la o adâncime de -4,0 metri. Pereții mulați sunt realizați în mare parte, iar grinzile de coronament sunt finalizate în proporție de aproximativ 10%.

Cordia este unul dintre cele mai mari grupuri corporative de dezvoltare și investiții imobiliare rezidențiale din Europa, prezent în Ungaria, Polonia, România, Spania și Marea Britanie. Este deținută de Futureal, companie fondată de antreprenorii maghiari Péter și Gábor Futó. Acesta din urmă are o avere estimată la peste 530 de milioane de euro.