FOTO Surprize în RCA. Preferata șoferilor, cu peste 2,5 milioane de clienți, a scumpit brusc și substanțial. Locul 2 din sistem crește prețul lună de lună. Surpriza din top vânzări
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/01/rca-456787654-630x420-1-746x420.webp)
Groupama a ajuns să vândă, în medie, cu peste 1.550 de lei, cu circa 500 de lei mai scump decât a făcut-o pe tot parcursul acestui an, arată date de vânzări agregate și analizate de Economica.net. Este cea mai amplă mișcare de preț de când Groupama, liderul sistemului, a decis să intre puternic pe piața RCA, adică după falimentul City Insurance de la finalul lui 2021 și mai ales după ce a picat și Euroins, în aprilie 2023. Creșterea primei s-a văzut imediat în vânzări. Groupama rămâne lider, însă cota sa de piață a scăzut substanțial în total vânzărilor din prima jumătate a lunii iunie, fiind comparabilă cu cea a următorilor 2-3 jucători, lucru care nu s-a mai întâmplat de cel puțin un an.
De partea cealaltă, așa cum anticipa Economica, Asirom revine în piață și o face fără să scadă tarifele, ba chiar cu o creștere a primei medii față de prima parte a anului, ceea ce sugerează că se orientează inclusiv spre zone considerate mai riscante, cum ar fi tinerii sau mașinile puternice pe zona de retail ori camioanele în zona firmelor. O singură societate, adică Hellas Direct, mai vinde RCA la un preț mediu substanțial sub 1.000 de lei. Undeva în apropiere de această cotă se plasează încă și Grawe, care este de așteptat să scumpească în următoarea perioadă.
În graficul de mai jos, puteți vedea evoluția primei medii în cazul societăților cu cele mai mari schimbări în sens ascendent
Prima medie este calculată ca raport între PBS și numărul de contracte vândute în perioada analizată. Prin urmare, ea depinde și de structura portofoliului fiecărei companii. De exemplu, dacă o companie vinde multe camioane (în cazul cărora prețul RCA este mai mare) și prima medie va fi mai mare, cee ace nu înseamnă că nu este competitivă și pe segmentele cu risc și cotații mai scăzute. Invers, dacă o societate este expusă mai mult pe mașini cu motoare mici și medii și pe zone geografice cu risc scăzut, va avea o primă medie mai mica, fără să însemne că ea cotează neapărat sub piață pe toate segmentele. Chiar și așa, mai ales privită în dinamică, prima medie este relevantă pentru evoluția prețurilor RCA din piață, ea fiind și o primă efectivă, de vânzare, deci cu tot cu bonus sau malus.
Scade concentrarea la vârf, liderul pierde din diferența față de concurență. Majorări de capital, la orizont
O veste bună ar putea fi că scade concentrafrea pieței, sau cel puțin va scădea, dacă tendințele din luna iunie se vor menține. Cel mai mult pierde cotă de piață Groupama, care ajunsese deja și la peste 25% din piață, unele perioade, cifră comparabilă doar cu cele pe care le aveau City Insurance sau Euroins în perioadele în care piața avut mari probleme. O scădere a concentrării este întotdeauna o veste bună, în condițiile în care riscurile asumate de companii se disipează, iar posibilitatea unor creșteri masive de preț sau chiar a apariției unor probleme cu plata daunelor scade. Totuși, nivelul de concentrare la vârf rămâne unul ridicat. Primele 3 societăți au vândut, în iunie, circa 46% din toate contractele RCA, mai puțin cu 8-9 puncte procentuale decât media ultimului an, dar, totuși, mult. Primele cinci societăți au adunat peste 73% din prime, ușor mai puțin decât media ultimului an. Practic, jumătate din piață se joacă doar pe un sfert din contractele de RCA.
| Locul | Societatea | Cotă de piață total contracte vândute |
| 1 | Groupama | 17% |
| 2 | Allianz Țiriac | 15% |
| 3 | Grawe | 14% |
| 4 | Asirom | 13,5% |
| 5 | Axeria | 13% |
| 6 | Hellas Direct | 11,5% |
| 7 | Eazy | 5,7% |
| 8 | Generali | 4,5% |
| 9 | Omniasig | 4% |
| 10 | Anytime | 2,5% |
Tabel: Topul societăților de asiguări în funcție de cota de piață in total vânzări RCA în prima jumătate a lunii iunie 2026. Date de vânzări extrapolate de Economica.
În acest context, rămâne o presiune ridicată a daunelor pe primii 5 jucători, mai ales în cazul celor care aveau deja acumulate portofolii importante, iar șansele ca ASF să impună majorări de capital cresc de la lună la lună, pe măsură ce și daunele și nevoia de acoperire a acestora prin rezerve cresc.
Prețurile RCA în două tabele
| Societatea | Prima medie (lei) |
| Allianz Țiriac | 1.634 |
| Asirom | 1.113 |
| Axeria | 1.173 |
| Eazy | 1.089 |
| Generali | 1.559 |
| Grawe | 939 |
| Groupama | 1.551 |
| Hellas Direct | 877 |
| Anytime | 1.280 |
| Omniasig | 1.853 |
| Medie piață | 1.275 |
Prima medie practicată în luna iunie 2026. Prima medie este calculată ca raport între PBS și numărul de contracte vândute în perioada analizată. Prin urmare, ea depinde și de structura portofoliului fiecărei companii. De exemplu, dacă o companie vinde multe camioane (în cazul cărora prețul RCA este mai mare) și prima medie va fi mai mare, cee ace nu înseamnă că nu este competitivă și pe segmentele cu risc și cotații mai scăzute. Invers, dacă o societate este expusă mai mult pe mașini cu motoare mici și medii și pe zone geografice cu risc scăzut, va avea o primă medie mai mica, fără să însemne că ea cotează neapărat sub piață pe toate segmentele. Chiar și așa, mai ales privită în dinamică, prima medie este relevantă pentru evoluția prețurilor RCA din piață, ea fiind și o primă efectivă, de vânzare, deci cu tot cu bonus sau malus.
| Societatea | Prima medie ianuarie 2026(lei) | Prima medie martie 2026(lei) | Prima medie iunie 2026(lei) |
| Allianz Țiriac | 1.498 | 1.570 | 1.634 |
| Asirom | 987 | 1.030 | 1.113 |
| Axeria | 1.058 | 1.100 | 1.173 |
| Eazy | 947 | 930 | 1.089 |
| Generali | 1.595 | 1.580 | 1.559 |
| Grawe | 1.100 | 800 | 939 |
| Groupama | 1.025 | 1.100 | 1.551 |
| Hellas | 753 | 820 | 877 |
| Omniasig | 1.926 | 1700 | 1.853 |
| Medie piață | 1.209 | 1.181 | 1.275 |
Evoluția primei medii pe parcursul anului 2026.