UPDATE Metroul ar putea rămâne fără curent. A primit deja preaviz de deconectare pentru facturi neplătite

17 08. 2026
metrou 2_99511700

UPDATE 21:13: Ministrul transporturilor, Radu Miruță, a abordat problema Metrorex, arătând că operatorul are datorii de 11 milioane de lei către Hidroelectrica  și că se caută soluții. Iată declarațiile:

„Metrorex consumă energie electrică în valoare de 1 milion de euro pe lună şi trebuie să o plătească. Nu a plătit-o de trei luni şi a primit o notificare”

”Am vorbit şi săptămâna trecută, şi în această seară cu domnul director al Hidroelectrica. Nu suntem în situaţia în care Metrorex să fie deconectat, ci se încearcă o negociere pentru eşalonarea plăţii”

Ministrul interimar al Transporturilor apreciază că la Metorex ”banii nu sunt utilizaţi în cel mai eficient mod”.

Potrivit datelor transmise de Club feroviar, Metrorex are un sold restant în cuantum de 11.521.602,22 lei.

Miruţă a transmis Metrorex o solicitare prin care cere explicaţii cu privire la:

  • cauzele care au condus la neachitarea, la termen, a facturilor emise de S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A.;
  • situaţia detaliată a sumelor restante, inclusiv facturile şi perioadele aferente;
  • demersurile întreprinse până în prezent în vederea achitării obligaţiilor de plată;
  • măsurile concrete şi calendarul estimat pentru stingerea debitului restant în cuantum de 11.521.602,22 lei.

Radu Miruţă anunţa, în 11 mai, că a convocat Adunarea Generală a Acţionarilor statului român pentru ca la Metrorex ”să se schimbe nişte decizii cu obiceiuri vechi”.

”Acum o săptămână am spus clar: la Metrorex începe curăţenia generală. Şi am început sǎ facem paşi”, afirma Miruţă.

Demnitarul preciza că a semnat documentele pentru trimiterea Corpului de Control şi arata că problemele de la Metrorex ”nu mai pot fi ascunse sub preş” pentru că sunt ”prea multe, prea grave şi durează de prea mulţi ani”.

Știrea inițială:

Hidroelectrica a trimis un previz privind deconectarea Metrorex de la alimentarea cu energie electrică, iar ministrul Radu Miruță cere explicații conducerii societății de transport subteran, scrie Club Feroviar.

Informația apare într-o adresă trimisă de ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, către directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș, document obținut de Club Feroviar.

Toate detaliile, inclusiv FOTO cu documentul primit de Metrorex, AICI

Știre în curs de actualizare