România a intrat pentru prima dată în top 10 al celor mai mari piețe fotovolatice din Europa în 2024 și și-a consolidat poziția în acest an, adăugând 2,5 GW de capacitate instalată în 2025, față de 1,7 GW nou-adăugați în 2024, potrivit datelor organizației.
Cu acest plus de peste 45%, piața românească consemnează cel mai mare avans al capcacității nou instalale în acest an dintre toate cele 10 piețe importante. Puteți vedea mai jos tabelul de la Solar Power Europe.

“Piața din România, relativ stabilă pe segmentul rooftop și în dezvoltare rapidă pe segmentul utility-scale, este susținută de un cadru de politici publice solide, perioade scurte de de autorizare, o creștere accelerată a implementării BESS, apariția unei piețe de PPA și licitațiile pentru CfD. Acest context a permis pieței românești să depășească Grecia, care se confruntă cu un declin al segmentului rooftop, pe fondul eliminării treptate a schemei de net-metering și al întârzierilor în implementarea schemei de net-billing”, sumarizează Solar Power Europe situația de la noi din țară.
“A apărut o anumită incertitudine legată de modificările viitoare ale regulilor de alocare a capacității în rețea și de lichiditatea limitată a pieței de PPA, însă, per ansamblu, performanța a rămas excepțional de puternică”, mai spune organizația.
Solar Power Europe estimează că, la finalul acestui an, capacitatea totală instalată în România (parcuri și prosumatori) va fi de 7,6 GW, ceea ce o plasează pe locul 12 în UE la acest capitol. 51% din capacitate este în parcuri și restul la prosumatori.
În Europa, cu 65,1 GW de noi capacități fotovoltaice instalate în UE în 2025, s-a consemnat o scădere de 0,7% față de cei 65,6 GW instalați în 2024.
În baza unui scenariu mediu, România va ajunge la 24 GW instalați în fotovoltaic – deci de peste trei ori mai mult decât acum – la nivelul anului 2030, urmând să fie piața cu a șasea creștere din cele mai importante 10. Iată oportunitățile și provocările până la sfârșitul deceniului, identificate de Solar Power Europe:
Factori de creștere
Provocări
La nivel european, Proiecția SolarPower Europe este că energia solară totală din UE va ajunge la 718 GW capacitate instalată până în 2030, cu mult sub ținta de 750 GW.
Potrivit ultimelor date ale ANRE, puterea instalată la care s-a ajuns acum în centralele fotovoltaice dispecerizabile este de 3.145 MW, solarul devenind recent a doua sursă de energie electrică a României în termeni de putere instalată.
“Energia fotovoltaică este sursa de generare cu cea mai rapidă expansiune din această nouă perioadă de dezvoltare. În mai puțin de trei ani, capacitatea instalată a ajuns de la 1,4 GW în 2022 la peste 3 GW în prezent, ceea ce subliniază atât atractivitatea României ca destinație investițională, cât și capacitatea de implementare a sectorului”, ne-a declarat Andrei Manea, director executiv al RPIA – Asociația Industriei Fotovoltaice dn România, solicitat de noi să comenteze atunci.
Cea mai mare producție de energie solară din istoria României s-a consemnat în data de 16 iunie 2025, la ora 12.33, când producția instantanee a parcurilor fotovoltaice dispecerizabile, măsurată de Transelectrica, se ridica la 1.866 MW.