​FP: Nominalizarea lui Vulpescu la Hidroelectrica este bazată pe experienţa acestuia

Economica.net
04 10. 2012
vulpescu_14509300_03134200

„Fondul Proprietatea l-a propus pe Remus Vulpescu pentru poziţia de membru în cadrul Consiliului de Supraveghere atât datorită experienţei sale acumulate în ultimele luni în cadrul instituţiilor publice şi în cadrul companiilor de stat din România, cât şi datorită cunoştinţelor sale semnificative despre Hidroelectrica, operaţiunile acesteia, statutul actual în cadrul procedurii de insolvenţă şi perspectivele de dezvoltare. Credem că prezenţa sa în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica va asigura o tranziţie lină atunci când compania va ieşi din insolvenţă şi va permite continuarea a tot ceea ce s-a obţinut pozitiv în această perioadă”, se arată într-un comunicat transmis de Franklin Templeton în numele Fondului Proprietatea.

Fondul Proprietatea i-a propus luni pe Remus Vulpescu şi pe Oana Truţă (angajat al Franklin Templeton, administratorul FP) pentru funcţia de membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica. Membrii Consiliului de Supraveghere urmează să fie aleşi într-o AGA programată pentru 31 octombrie, iar activitatea acestui consiliu va începe doar după ieşirea Hidroelectrica din insolvenţă.

Vulpescu şi Truţă fac parte în prezent din Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica, însă sistemul de conducere a companiei urmează să fie schimbat cu un Consiliu de Supraveghere.

Vulpescu a demisionat, miercuri, din funcţia de şef al Oficiului Participatiilor Statului şi Privatizării în lndustrie (OPSPI), exprimându-şi public regretul pentru insuccesul licitaţiei de privatizare a Oltchim. Licitaţia pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut de stat la Oltchim a fost anulată luni deoarece Dan Diaconescu nu a făcut dovada că deţine banii pentru plata titlurilor. În aceeaşi zi, Fondul Proprietatea l-a propus pe Vulpescu pentru Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica.

La intrarea Hidroelectrica în insolveţă, Vulpescu a fost numit şi administratorul special al companiei.

Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, menţionează în comunicatul transmis joi că membrii consiliilor de supraveghere sau ai consiliilor de administraţie sunt responsabili faţă de toţi acţionarii şi nu reprezintă interesele acţionarului care i-a nominalizat.

„Membrii acestor consilii trebuie să acţioneze independent şi în scopul deservirii celor mai bune interese ale companiei, iar activitatea lor în consilii trebuie să respecte îndatoririle faţă de companie”, se mai arată în comunicat.

Totodată, administratorul FP spune că Fondul Proprietatea recomandă doar persoane „care pot genera valoare suplimentară şi pot contribui astfel la dezvoltarea companiilor unde sunt numiţi” membri în consiliile de supraveghere sau consiliile de administraţie.

Franklin Templeton menţionează că înaintea nominalizărilor, Vulpescu şi Truţă au semnat „un document separat” în calitate de membri ai Comitetului de Nominalizare şi Remunerare al Hidroelectrica, prin care au recomandat pentru AGA o listă de zece candidaţi pentru Consiliul de Supraveghere, în urma unui proces de selecţie realizat împreună cu un consultant în resurse umane.

„Cei doi au făcut şi recomandări în privinţa remuneraţiei membrilor Consiliului, bazate pe recomandările consultantului în resurse umane şi pe o analiză a unor astfel de remuneraţii oferite de companii private similare din România şi Europa de Vest. Este responsabilitatea unui asemenea Comitet să facă aceste propuneri. Menţionăm faptul că angajaţii Franklin Templeton nu beneficiază de niciun fel de remuneraţie de la companiile din portofoliu în care sunt membri ai Consiliului de Supraveghere sau ai Consiliului de Administraţie”, se mai arată în comunicat.

Pe ordinea de zi a AGA programată pentru 31 octombrie, administratorul judiciar al Hidroelectrica, firma Euro Insol, a propus iniţierea unor acţiuni în răspundere pentru daune împotriva ultimilor trei directori generali ai producătorului de electricitate, respectiv Traian Oprea, Mihai David şi Constantin Trihenea.

Statul deţine 80,05% din acţiunile Hidroelectrica, iar Fondul Proprietatea are restul de titluri, reprezentând 19,95% din capitalul social.

Producătorul de energie deţinut de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a intrat în insolvenţă în 20 iunie şi de atunci se află în administrarea judiciară a firmei Euro Insol.

Compania este în insolvenţă din cauza vânzărilor de energie către „băieţii deştepţi”, a managementului deficitar, secetei prelungite, dar şi a altor factori, conform unui raport al Euro Insol. Producătorul de electricitate a pierdut 1,1 miliarde euro în perioada 2006-2012 din vânzarea energiei prin contracte directe.