OMV Petrom pierde 4%. Un investitor vrea să vândă 0,81% din acţiuni, pachet evaluat la peste 47 mil. euro

Un investitor vrea să vândă un pachet de 0,81% din acţiunile OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, pachet evaluat la 210,2 milioane lei (47,1 milioane euro) în funcţie de cea mai recentă cotaţie bursieră, potrivit unor surse din piaţa de capital.
Economica.net - mie, 13 nov. 2013, 10:00
OMV Petrom pierde 4%. Un investitor vrea să vândă 0,81% din acţiuni, pachet evaluat la peste 47 mil. euro

Iniţial, mai mulţi brokeri au crezut că pachetul de acţiuni OMV Petrom (460 milioane de acţiuni) a fost scos la vânzare de Fondul Proprietatea, însă ulterior informaţiile nu au fost confirmate întrucât FP nu a anunţat această operaţiune, deşi ea a început miercuri.

La jumătatea lunii mai, când Fondul Proprietatea a vândut 1,11% din acţiunile OMV Petrom, FP a anunţat înainte intenţia de a vinde 1,77% din titlurile companiei. Fondul a încasat atunci 246,6 milioane lei (56,8 milioane euro) pentru acţiunile vândute.

„Nu dorim să comentăm speculaţiile din piaţă. Dacă şi când vom avea de făcut orice fel de anunţuri, vom face acest lucru pentru întreaga piață în condițiile obişnuite de până acum”, a afirmat, miercuri, managerul Fondului Proprietatea, Greg Konieczny, contactat de MEDIAFAX.

Pachetul de 0,81% din acţiunile OMV Petrom este scos la vânzare printr-o operaţiune accelerată (accelerated bookbuild).

Tranzacţia este intermediată de compania de brokeraj Raiffeisen Capital&Investment şi casa cehă de brokeraj Wood&Company.

Cea mai recentă tranzacţie mare cu acţiuni OMV Petrom a fost realizată la jumătatea lunii mai, când Fondul a vândut 1,11% din titlurile companiei, sub participaţia de 1,77% pe care intenţiona să o cedeze, şi a încasat 246,6 milioane lei (56,8 milioane euro).

Acţiunile OMV Petrom au scăzut pe bursă cu 4,35%, la 0,457 lei/titlu, după apariţia acestor informaţii în piaţă.

În acelaşi timp, preţul titlurilor Fondului Proprietatea a urcat cu 0,13%, la 0,7875 lei/acţiune.

În a doua parte a şedinţei bursiere de miercuri, titlurile OMV Petrom erau cotate la 0,456 lei, cu 4,56% sub închiderea de marţi, iar acţiunile Fondului Proprietatea erau în creştere nesemificativă, cu 0,06%, la 0,787 lei.

Probabilitatea ca Fondul Proprietatea să fie vânzătorul pachetului de acţiuni OMV Petrom pus la vânzare miercuri era ridicată, în condiţiile în care joi se încheie oferta derulată de FP pentru răscumpărarea unui pachet de acţiuni reprezentând 4,35% din titluri, pentru care va plăti 600 milioane lei (134,5 milioane euro).

Totodată, administratorului Fondului Proprietatea, compania americană Franklin Templeton, a propus acţionarilor reducerea capitalului social cu 676,9 milioane lei (151,7 milioane euro), la 12,861 miliarde lei, şi distribuirea banilor acţionarilor. Propunerea urmează să fie discutată într-o AGA programată pentru 22 noiembrie.

Compania Petrom este controlată de grupul OMV, care deţine 51,01% din acţiuni, în timp ce statul român are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. În acţionariat se mai regăsesc Fondul Proprietatea (18,99%) şi BERD (2,63%), iar restul titlurilor sunt în portofoliile altor acţionari.

Te-ar mai putea interesa și
Hyundai folosește AI la scară largă: 30.000 de angajați utilizează deja noua tehnologie
Hyundai folosește AI la scară largă: 30.000 de angajați utilizează deja noua tehnologie
Grupul Hyundai Motor a ajuns, la aproximativ un an de la introducerea propriei platforme de inteligență artificială generativă, la un nivel de adoptare de 80% în rândul angajaților....
Comisia Europeană a cerut clarificări pe proiectul legii salarizării; urmează noi discuţii
Comisia Europeană a cerut clarificări pe proiectul legii salarizării; urmează noi discuţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri seara, la B1 TV, că proiectul legii salarizării unitare transmis Comisiei ...
Datorăm 265 milioane euro statelor în care au fost trataţi românii. Peste jumătate din sumă trebuie să plătim Germaniei şi Italiei
Datorăm 265 milioane euro statelor în care au fost trataţi românii. Peste jumătate din sumă trebuie să plătim Germaniei ...
România a intrat în anul 2026 cu o datorie totală de 265 de milioane de euro către statele în care asiguraţii români ...
Ce spune Bolojan despre tăierea burselor sociale ale copiilor pe perioada vacanței
Ce spune Bolojan despre tăierea burselor sociale ale copiilor pe perioada vacanței
Premierul Ilie Bolojan spune că proiectul privind plata burselor sociale doar în lunile de școală nu este încă o decizie ...