Francois Hollande vrea introducerea unei taxe pe tranzacţii financiare şi obligaţiuni comune UE

Francois Hollande, contracandidatul lui Nicolas Sarkozy la preşedinţia Franţei, promite că va renegocia tratatul fiscal al UE pentru a include o taxă pe tranzacţii financiare şi emiterea de obligaţiuni europene comune pentru finanţarea de investiţii în energie, educaţie şi dezvoltare urbană.
Economica.net - D, 18 mart. 2012, 14:13
Francois Hollande vrea introducerea unei taxe pe tranzacţii financiare şi obligaţiuni comune UE

Hollande, candidat din partea partidului socialist, este cotat în sondaje cu prima şansă la alegerile din luna mai.

Principala temă a campaniei sale electorale este renegocierea tratatului fiscal semnat în acest an de 25 şefi de stat sau de guvern din UE, singurele exepţii fiind Marea Britanie şi Cehia.

De asemenea, Hollande vrea modificarea legislaţiei astfel încât mandatul Băncii Centrale Europene să presupună şi stimularea creşterii economice, nu numai controlarea inflaţiei.

El consideră că echilibrarea finanţelor publice este într-adevăr necesară, însă prioritatea trebuie să fie revenirea la creştere economică, care ar putea fi subminată de „prea multă austeritate”.

„Tratatul este o iluzie şi presupune un risc. Creează condiţiile unei crize economice de durată, care ar genera noi dezechilibre bugetare”, a declarat Hollande la o reuniune a socialiştilor europeni, la care au mai participat premierul belgian Elio du Rupo şi liderul partidului german de opoziţie SPD, Sigmar Gabriel.

Tratatul fiscal presupune introducerea unui plafon strict reglementat asupra deficitelor bugetare ale statelor din UE, cu sancţiuni pentru guvernele care vor înregistra derapaje.

Însă mai multe ţări, inclusiv noul guvern din Spania, s-au arătat îngrijorate că austeritatea ar putea înrăutăţi declinul economic din ultimii ani.

Hollande a mai spus că taxa pe tranzacţii financiare ar trebui aplicată la nivelul UE pe toate tipurile de instrumente financiare, inclusiv derivatele, pentru a finanţa investiţii în infrastructură şi alte proiecte care ar susţine creşterea economică.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului de finanţare, deoarece creşterea semnificativă a producţiei de energie......
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele în care energia este cea mai scumpă
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele ...
Valul de căldură creşte factura la energie şi ne arată, în plus, şi cât de vulnerabil a devenit Sistemul Energetic ...
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei premierului Ali al-Zaidi în SUA
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei ...
Irakul a semnat 48 de acorduri şi parteneriate cu companii americane, în special petroliere, cu prilejul vizitei prim-ministrului ...
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Lucrările de modernizare a secțiunii sudice din Centura București - cuprinsă între DN5/Jilava și A1/Chiajna lot II ...