Frank Marotte (Dacia): Strategia rămâne aceeași, „design to cost”, dar abordarea ei diferă
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/07/Frank-MAROTTE-Dacia-1-617x420.jpg)
Conform lui Frank Marotte, directorul de marketing, vânzări și operațiuni al Dacia, deși vânzările mărcii s-au redus ușor, acesta nu este un efect al investigațiilor declanșate de autoritățile franceze asupra grupului Renault.
„Investigațiile din Franța sunt în curs de derulare, dar nu au avut impact asupra vânzărilor noastre până acum. Nu există absolut niciun indiciu că ar avea un impact”, a răspuns Frank Marotte la solicitarea Economica.net de a lămuri efectele investigațiilor supra Dacia, marcă aparținând grupului francez Renault.
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a încheiat prima jumătate a anului 2025 cu vânzări totale de 356.084 de unități, în scădere cu 0,7% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Așa cum ați aflat deja de la Economica.net, grupul Renault este subiectul a două investigații paralele declanșate de autoritățile in Franța. În prima dintre acestea, producătorul auto francez este suspectat că a „calibrat special” vehiculele comercializate între 2009 și 2017 astfel încât acestea să respecte parametri impuși de reglementările europene în timpul testelor de omologare, deși mașinile sale nu au aceleași rezultate și în condiții normale de deplasare.
În cea de-a doua investigație, grupul Renault, din care face parte și marca Dacia, este vizat de o anchetă separată cu privire la defecte ale motoarelor sale 1.2 TCe. Direcția Generală pentru Concurență, Consum și Reprimarea Fraudelor (DGCCRF) derulează și această anchetă care vizează peste 130.000 de vehicule comercializate în Franța. Procurorul consideră că acest motor, montat pe numeroase modele Renault, Dacia și Nissan produse între 2012 și 2016, are o tendință foarte puternică de a se defecta.
În contextul rezultatelor prezentate de Dacia și Renault, Frank Marotte a admis și că „grupul Renault a anunțat deja o revizuire a perspectivelor financiare pentru 2025 ca urmare a condițiilor de pe piață, însă noi, Dacia, nu vorbim despre rezultate financiare, așa cum nu o fac nici colegii de la marca Renault. Detalii despre rezultatele financiare pot oferi doar colegii de la Renault Group. Informațiile date de ei sunt singurele relevante”.
Același oficial, care a preluat funcția de director de marketing, vânzări și operațiuni Dacia în februarie 2025, a declarat și că marca are „o direcție clară în privința CAFE (Corporate Average Fuel Economy) în cadrul grupului Renault. De fapt contribuim la atingerea țintelor grupului în privința depoluării prin creșterea modelelor electrificate în mixul de vehicule. În primul semestru din acest an 24% dintre vehiculele vândute de noi au fost electrificate, ceea ce este o îmbunătățire majoră față de anul anterior. Majoritatea dintre acestea au fost hibride, dar au fost și complet electrice. Vânzările Spring au înregistrat creșteri importante. Dacia își dorește să aducă electrificarea modelelor sale în toate segmentele de piață. În următoarele luni vom da mai multe informații despre segmentele în care nu suntem încă prezenți”.
Cum modelele Dacia lansate în ultimele luni sunt dotate cu echipamente mult mai moderne decât cele din trecut, marca părând a abandona ideea de a folosi componente deja amortizate de Renault pentru a își crește profitabilitatea, Frank Marotte a explicat că, de fapt, strategia a rămas aceeași, aplicarea ei fiind reslizată diferit.
„Strategia rămâne aceeași, „design to cost”. Și poate fi aplicată în mai multe moduri. În trecut Dacia a utilizat componente deja amortizate ale grupului Renault și asta ne-a ajutat să aplicăm strategia de a dezvolta mașinile având în minte costul final (design to cost). Acum, când, în cazul Bigster de exemplu, utilizăm sisteme de propulsie hibrid, moderne, rămânem la aceeași strategie, și facem lucrurile inteligent, fără excese în privința costurilor, astfel încât să ofere clienților cea mai bună valoare pentru banii cheltuiți. Nu spun că, în viitor, în anumite cazuri, nu vom reveni la ideea de a utiliza componente deja amortizate de marca Renault. Se poate întâmpla. Dar alte produse le vom dezvolta de la zero, cu componente noi, dar rămânând frugali în echiparea lor, a explicat pentru Economica.net directorul de marketing și vânzări al mărcii Dacia.
Tot el a dezvăluit că rezultatele de până acum ale SUV-ului compact Bigster „arată că, dacă Dacia își menține strategia de a oferi cât mai multă valoare pentru banii ceruți pentru o mașină putem accesa noi segmente cu un succes semnificativ. Ne-am tot întrebat dacă e bine să mergem mai sus de segmentele B și B SUV, principalele noastre zone de acțiune până de curând, iar Bigster ne-a arătat că putem găsi același spațiu de manevră și noi clienți în segmentul C. Asta ne-a dat o mare încredere să explorăm noi teritorii”.
Citește și:
– Cât a vândut Dacia în prima jumătate din 2025. Scădere pentru vedetele Sandero și Duster
– Grupul Renault a înregistrat o creștere a vânzărilor din prima jumătate a lui 2025