Frank Timiş, la un pas de o nouă mega-tranzacţie

Frank Timiş, unul dintre cei mai bogaţi români, cu o avere estimată în 2011 de „Forbes România" la 1,2-1,3 miliarde de euro, se află în aceste zile la Beijing acolo unde poartă negocieri finale pentru o mega-tranzacţie – una dintre cele trei companii gigant de stat din domeniul petrolier din China, China National Petroleum Corporation (PetroChina), ar putea prelua 20% din cel mai promiţător zăcământul de petrol unde African Petroleum a forat.
Economica.net - mie, 29 aug. 2012, 14:35
Frank Timiş, la un pas de o nouă mega-tranzacţie

Frank Timiş deţine aproximativ 40% din compania African Petroleum, iar negocierile cu PetroChina durează de mai bine de trei luni. Timiş refuză să spună cât de mult va încasa din această tranzacţie, dar zvonuri din piaţă estimează o valoare de două miliarde de dolari.

„Este blocul nostru cel mai promiţător de până acum. O investiţie chineză ne va permite să trecem la următoarea etapă de producţie”, a spus Timiş pentru „The Australian”, citat de Adevarul.ro.

Cele patru companii ale lui Frank Timiş (African Minerals, African Petroleum, International Petroleum şi African Minerals) au acţiuni într-o serie de mine, precum şi în blocuri de explorare a petrolului într-o mulţime de ţări în întreaga regiune a Africii de Vest. „Cred că valoarea tuturor activelor ar fi de cel puţin 15 miliarde de dolari”, a spus Timiş.

African Petroleum, unde Frank Timiş este președinte, intenționează să devină cea mai mare companie petrolieră din Vestul Africii. 

Citeste si: Cel mai bogat român a luat în grijă nordul unei ţări africane. Ce vrea să facă acolo

Te-ar mai putea interesa și
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești – Vicșani – Frontieră
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești ...
CFR SA a anunțat marți că a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul „Reabilitarea liniei de cale ferată Dărmănești – Vicșani – Frontieră – Etapa 1”, Lotul......
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi ...