Franța avertizează Israelul că anexarea Cisiordaniei ocupate este o linie roșie clară

Anexarea Cisiordaniei ocupate, ameninţare făcută de oficiali israelieni ca represalii pentru recunoaşterea unui stat palestinian de către Franţa şi alte ţări, este "o linie roşie clară" a avertizat vineri preşedinţia franceză, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 20 sept. 2025, 09:43
Franța avertizează Israelul că anexarea Cisiordaniei ocupate este o linie roșie clară

La o conferinţă care va avea loc luni, la New York, în marja Adunării Generale a ONU, vor fi reprezentate „zece ţări care au decis” să „recunoască Statul Palestina”, a declarat un consilier al preşedintelui Emmanuel Macron.

Pe lângă Franţa, care e la originea acestei iniţiative, „mai este vorba de Andorra, Australia, Belgia, Canada, Luxemburg, Portugalia, Malta, Regatul Unit şi San Marino”, a spus el.

Recunoaşterea statului Palestina de către zeci de ţări luni, la un summit în marja Adunării Generale a ONU, va fi „un moment cheie” pe lungul drum către pace în Orientul Mijlociu, a declarat, la rândul său, pentru AFP premierul luxemburghez Luc Frieden, care se va afla la New York pentru a susţine poziţia ţării sale.

În plin război în Fâşia Gaza, Luxemburg, una dintre ţările fondatoare ale UE, se va alătura iniţiativei franco-saudite de recunoaştere a statului Palestina, la un summit în marja Adunării Generale a ONU.

Te-ar mai putea interesa și
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie să își construiască propriile echipe de securitate cibernetică......
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând ...
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...