Franța cere Comisiei Europene amânarea introducerii regulilor de raportare a metanului pentru importatorii de petrol și gaze naturale

22 09. 2026
Macron

Regulamentul (UE) 2024/1787 este primul act legislativ al UE care impune norme stricte pentru măsurarea, raportarea şi reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic. Acesta obligă companiile de petrol, gaze şi cărbune să elimine treptat practicile de rutină privind arderea la faclă şi evacuarea în atmosferă, vizând o reducere cu 45% a emisiilor până în 2030.

Din 2027, petrolul şi gazele din import trebuie să îndeplinească reglementările privind monitorizarea emisiilor echivalente cu cele din Europa.

Scrisoarea din 18 septembrie trimisă preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost pentru prima dată anunţată de publicaţia franceză Les Echos şi a fost analizată de Reuters.

Guvernul preşedintelui Macron se confruntă cu presiuni din partea sindicatelor în diverse sectoare pentru adoptarea de măsuri menite să combată problemele legate de creşterea costului vieţii, şi cu o campanie electorală dificilă înainta alegerilor din 2027.

Macron cere amânarea introducerii regulilor de raportare a metanului cu un an, până la 1 ianuarie 2028.

Metanul este al doilea cel mai mare contributor la încălzirea globală, după dioxidul de carbon.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat că Executivul comunitar monitorizează cu atenţie evoluţiile de pe pieţele combustibililor şi va analiza sugestiile lui Macron.

„Dacă vedem orice problemă legată de securitatea aprovizionării, suntem desigur pregătiţi să luăm în considerare noi măsuri”, a adăugat oficialul.

Mai multe state membre UE, inclusiv Germania, cea mai mare piaţă europeană de gaze, au cerut deja amânarea sau suspendarea reglementărilor. În iulie, Comisia Europeană a sfătuit guvernele UE să acorde scutiri de trei ani de la plata penalităţilor companiilor de petrol şi gaze care încalcă Regulamentul UE privind metanul. Comisia Europeană a informat că statele membre UE nu ar trebui să aplice penalităţi companiilor de petrol şi gaze care încalcă Regulamentul UE privind metanul în 2027, 2028 şi 2029, pentru „a evita perturbările în aprovizionare”.

În plus, Macron a cerut UE atenuarea temporară a normelor privind calitatea carburanţilor pentru a majora producţia europeană de kerosen şi motorină, pe fondul înăspririi aprovizionării cu energie. Rafinăriile franceze estimează că astfel ar putea majora producţia de combustibil cu 5% – 20%, a explicat şeful statului.

Preşedintele francez a cerut Comisiei Europene să examineze posibile modificări temporare ale cerinţelor europene privind densitatea combustibilului, limitele de evaporare şi desulfurare.

Ca rezultat al deteriorării aprovizionării internaţionale cu combustibili, rafinăriile şi importatorii se confruntă cu dificultăţi în confirmarea livrărilor din următoarele săptămâni, a explicat Macron. Acesta a indicat că o flexibilitate similară a fost acordată în timpul pandemiei.

Conform scrisorii, măsurile ar putea majora aprovizionarea cu combustibili a Europei, într-un moment în care blocul comunitar rămân puternic dependent de Orientul Mijlociu, care este responsabil de 36% din importurile UE de kerosen şi 18% de motorină.