Franţa, Germania, Polonia, Spania şi România, cei mai mari producători de cereale din UE

08 11. 2023
cereale 657543243457

Franţa a recoltat 59,9 milioane tone de cereale în 2022; a fost cel mai mare producător de cereale din UE, contribuind cu 22% la producţia totală a blocului comunitar. Pe următoarele locuri se află: Germania (43,5 milioane tone, 16% din total), Polonia (35 milioane tone, 13%), Spania (19,3 milioane tone, 7%) şi România (18,9 milioane tone, de asemenea 7% din total).

Declinul general al producţiei de cereale a UE în 2022 a fost determinat de seceta care a afectat România (o scădere de 32% sau 8,9 milioane tone), Franţa (10%, şapte milioane tone), Spania (24%, 6,2 milioane tone) şi Ungaria (35%, 4,9 milioane tone).

Există puţine ţări unde recolta generală de cereale a crescut, printre ele se află Germania (o creştere de 3% sau 1,1 milioane tone), Finlanda (39%, o creştere de un milion de tone după o recoltă slabă în 2021) şi Polonia (3%, un milion de tone).

Anul trecut au fost recoltate în UE 126,7 milioane tone de grâu comun şi grâu spelt (cu 3,2 milioane tone mai puţin decât în 2021, un declin de 2%), 53 milioane tone porumb şi amestec de porumb boabe cu ştiuleţi (cu 20 milioane milioane tone mai puţin decât în 2021, un declin de 27%), 52 milioane tone de orz şi 7,5 milioane tone ovăz. În schimb, producţia de secară a scăzut cu 8%, la 7,8 milioane tone în 2022.