Franța le-a transmis Statelor Unite și Iranului condițiile sale pentru a se implica în securizarea Strâmtorii Ormuz

Franţa le propune Statelor Unite şi Iranului să "trateze problema Ormuz separat" de restul conflictului şi de negocieri, întrucât "ea este de interes comun", a declarat miercuri Preşedinţia de la Elysée, prezentând "cerinţele" Parisului pentru lansarea unei misiuni multinaţionale de securizare a strâmtorii, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 06 mai 2026, 20:50
Franța le-a transmis Statelor Unite și Iranului condițiile sale pentru a se implica în securizarea Strâmtorii Ormuz

„Avem cerinţe faţă de iranieni şi de americani. Putem oferi Iranului să treacă din nou prin Strâmtoarea Ormuz, putem permite ca petrolierele sale să treacă prin Strâmtoarea Ormuz cu o condiţie, şi anume ca Iranul să accepte să se angajeze în negocierea pe fond la care americanii îl invită. Ceea ce le spunem americanilor este că ei trebuie să ridice blocada asupra Ormuz şi să profite de disponibilitatea Iranului pentru a negocia problemele de fond”, a detaliat preşedinţia franceză pentru presă.

În acest context, trecerea Canalului Suez de către portavionul francez Charles de Gaulle miercuri trimite „semnalul că nu suntem doar dispuşi să securizăm Strâmtoarea Ormuz, dar suntem şi capabili să o facem”, a adăugat un consilier al preşedintelui Emmanuel Macron, dând asigurări că vorbeşte în numele coaliţiei de ţări nebeligerante, coaliţie lansată în aprilie la Paris în vederea unei misiuni ‘neutre’.

Dacă vor fi îndeplinite condiţiile menţionate, această „coaliţie maritimă” poate „desfăşura mijloace în regiune pentru a garanta siguranţa navelor care tranzitează strâmtoarea şi, astfel, a restabili încrederea necesară pentru calmarea pieţelor petroliere, precum şi pentru reducerea primelor de asigurare şi restabilirea fluxurilor comerciale normale”.

Potrivit Palatului Elysée, „motivul pentru care trebuie să depunem astăzi un efort reînnoit este, pur şi simplu, acela că blocada continuă, pagubele produse economiei mondiale sunt din ce în ce mai evidente, iar riscul unei prelungiri a ostilităţilor este prea serios pentru a-l accepta”.

„Am văzut în ultimele zile dificultatea pe care americanii şi iranienii o au în a se înţelege asupra unei formule care să menţină libertatea de navigaţie”, a adăugat consilierul, făcând un apel să ‘se facă distincţia între chestiunea libertăţii de navigaţie în Strâmtoarea Ormuz şi tot restul’.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi prim-ministrul britanic Keir Starmer sunt la originea unei iniţiative pentru securizarea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz, blocată de la declanşarea războiului din Iran.

Această misiune potenţială, care nu ar putea fi declanşată decât după ce ostilităţile vor fi încetat, se doreşte „neutră” şi „distinctă de beligeranţi”, a declarat Macron la mijlocul lunii aprilie, la finalul unei conferinţe la care au participat peste 40 de state.

Războiul din Orientul Mijlociu a dus la creşterea preţurilor petrolului la nivel global, o mare parte din exporturile de ţiţei ale ţărilor din Golf fiind blocate din cauza cvasi-paralizării Strâmtorii Ormuz şi a numeroaselor atacuri asupra infrastructurilor energetice.

Te-ar mai putea interesa și
Dispoziţia din lege ce exclude unele femei de la dreptul la concediu şi indemnizaţia de risc maternal este discriminatorie, a anunţat CCR
Dispoziţia din lege ce exclude unele femei de la dreptul la concediu şi indemnizaţia de risc maternal este discriminatorie, ...
Curtea Constituţională a României a stabilit, marţi, că excluderea persoanelor pe criteriul formei de desfăşurare a activităţii de la beneficiul unui prestaţii care să înlocuiască......
Un startup din România câștigă Europe’s Best MedTech
Un startup din România câștigă Europe’s Best MedTech
Stratup-ul românesc .lumen a câștigat Europe’s Best MedTech, la categoria companiilor post-certificare, în cadrul competiției ...
Lanțul danez de magazine cu prețuri mici NORMAL se deschide miercuri. ”Venim cu prețuri excelente pentru branduri cunoscute, dar și produse noi”
Lanțul danez de magazine cu prețuri mici NORMAL se deschide miercuri. ”Venim cu prețuri excelente pentru branduri cunoscute, ...
Lanțul danez de retail NORMAL intră pe piața din România și se pregătește să deschidă primele două magazine, în ...
Ce înseamnă beneficiu de tip dobândă* când tranzacționezi online?
Ce înseamnă beneficiu de tip dobândă* când tranzacționezi online?
Atunci când tranzacționezi online, nu tot capitalul dintr-un cont de investiții este folosit în permanență pentru poziții ...