Franţa: Ministrul Finanţelor ameninţă industria alimentară că impune măsuri fiscale, din cauza preţurilor ridicate

11 05. 2023
leclerc 75686754

Inflaţia produselor alimentare a atins nivelul record de 15% în ultimele luni, astfel încât Executivul este furios că preţurile de retail rămân ridicate, în pofida scăderii preţurilor materiilor prime, scrie Agerpres.

Ministrul Finanţelor susţine că industria alimentară beneficiază de profituri ridicate şi trebuie să redeschidă negocierile anuale cu retailerii francezi şi să reducă preţurile.

„Chiar dacă reprezentanţii industriei alimentare nu revin la masa negocierilor, vom utiliza toate măsurile pe care le avem la dispoziţie, inclusiv măsuri fiscale, pentru recuperarea profiturilor obţinute incorect, pe spatele consumatorilor”, le-a spus jurnaliştilor oficialul francez, înaintea unei întâlniri cu marii retaileri.

În Franţa, a doua cea mai mare economie din zona euro, preţurile alimentelor au crescut după ce retailerii de alimente din Franţa şi furnizorii lor au convenit o creştere medie de 10% a preţurilor în negocierile anuale care au avut loc în martie, ambele părţi susţinând că aceste creşteri sunt necesare pentru a acoperi costurile de producţie mai ridicate.

Dar aceste preţuri ridicate alimentează inflaţia, astfel încât Bruno Le Maire s-a angajat să ia măsuri contra retailerilor de alimente dacă aceştia nu transferă către consumatori preţurile cu ridicata mai scăzute, în condiţiile creşterii costului vieţii.

Banca Franţei a estimat că majorările de preţuri la alimente nu vor începe să încetinească decât în a doua jumătate a anului. Aceasta este cea mai gravă criză a costului vieţii din ultima generaţie şi îi afectează pe consumatori într-un moment în care există proteste de stradă faţă de decizia preşedintelui Emmanuel Macron de a majora vârsta de pensionare cu doi ani, ceea ce creşte presiunile asupra Guvernului să ia măsuri pentru a calma situaţia.