Franţa se îndreaptă spre cea mai bună recoltă la cartofi din ultimii 10 ani, preţurile scad

Recolta de cartofi din acest an a Franţei ar putea atinge 8,5 milioane de tone, un nivel inedit în ultimii zece ani, ceea ce contribuie la scăderea preţurilor, a avertizat vineri Uniunea naţională a producătorilor de cartofi din Franţa (UNPT), transmite AFP, preluată de Agerpres.
AGERPRES - S, 30 aug. 2025, 11:28
Franţa se îndreaptă spre cea mai bună recoltă la cartofi din ultimii 10 ani, preţurile scad

În contextul în care a început recoltatul cartofilor noi, UNPT estimează că producţia din acest an va fi cu 10% peste cea de anul trecut, adică un plus de 900.000 de tone. „Cartofii timpurii” sau cartofii noi (cu coajă subţire, recoltaţi înainte de a ajunge complet la maturitate) reprezintă o medie de 50.000 de tone pe an.

Această creştere a volumelor „nu este o surpriză”, fiind direct legată de creşterea suprafeţelor cultivate, care în 2025 au atins 197.000 de hectare, în creştere cu 10,3% în ritm anual, a precizat secretarul general de la UNPT, Alain Dequeker.

„Un fenomen similar se înregistrează în rândul celor patru mari ţări producătoare din nordul Europei. Împreună, suprafeţele cultivate cu cartofi în Franţa, Germania, Belgia şi Ţările de Jos au crescut cu 55.000 de hectare”, a informat Alain Dequeker. Acesta a subliniat însă că de mai mult de un an UNPT a tras un semnal de alarmă asupra „riscurilor unui volum al producţiei care să fie mai mare decât capacitatea reală a pieţei”.

Abundenţa care se anunţă va pune presiune asupra producătorilor din Franţa, cel mai mare exportator mondial de cartofi. „Avem simultan o ofertă mult prea abundentă şi o cerere în scădere din partea sectorului industrial”, a explicat Dequeker.

În Franţa, aproximativ 80% din cantităţile de cartofi achiziţionate de sectorul industrial sunt cumpărate pe bază de contract, ceea ce garantează fermierului un preţ negociat în avans pentru cea mai mare parte din producţia sa.

În prezent, preţul la tona de cartofi se situează în jurul la 180 de euro, imediat după recoltare, şi poate ajunge până la 230 de euro pe tonă, ţinând cont de cheltuielile cu depozitarea pentru cartofii livraţi la o dată ulterioară.

„Cei mai afectaţi fermieri sunt cei care nu au încheiat contracte în avans şi au produs mai mult în acest an”, încurajaţi de solicitările venite din partea anumitor actori industriali care la final nu au mai făcut achiziţii, explică Alain Dequeker. „În prezent, vedem actori industriali care oferă preţuri indecente, de la zero până la 15 euro pe tonă. Noi le spunem fermierilor să nu vândă la aceste preţuri, care sunt echivalente cu a lucra în pierdere”, a adăugat Dequeker.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidenţiale în Brazilia – Bolsonaro, mult în faţa lui Lula în primul tur
Alegeri prezidenţiale în Brazilia – Bolsonaro, mult în faţa lui Lula în primul tur
Senatorul conservator Flavio Bolsonaro a produs o surpriză duminică, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Brazilia, devansându-l pe preşedintele de stânga în exerciţiu, Luiz Inacio......
Tezaur – O nouă ediţie a programului. Ce dobânzi au titlurile de stat din ediţia octombrie 2026
Tezaur – O nouă ediţie a programului. Ce dobânzi au titlurile de stat din ediţia octombrie 2026
Tezaur, ediţia octombrie 2026 - Ministerul Finanţelor lansează luni o nouă ediţie a programului Tezaur, prin care românii ...
Cum începe leul săptămâna după decizia S&P şi înainte de negocierile pentru un nou guvern – curs valutar interbancar 5.10.2026
Cum începe leul săptămâna după decizia S&P şi înainte de negocierile pentru un nou guvern – curs valutar ...
Curs valutar - Euro a început ziua de luni la 5,29 lei, în scădere faţă de valorile înregistrate la sfârşitul săptămânii ...
Criză petrol – O şesime din rezervele strategice de petrol au fost epuizate din luna martie, anunţă AIE
Criză petrol – O şesime din rezervele strategice de petrol au fost epuizate din luna martie, anunţă AIE
Agenţia Internaţională a Energiei (AIE) a indicat sâmbătă că aproape o şesime din rezervele strategice de petrol ...