Franţa şi Germania vor cere diminuarea reglementărilor europene care afectează creşterea economică

19 02. 2024
euro mecanism

„Suntem într-o cursă economică de 100 de metri, dar avem legat de picior un lanţ cu o bilă. Creşterea economică europeană este afectată de norme, reguli, directive şi reglementări, există o birocraţie excesivă”, a declarat luni Bruno Le Maire la o întâlnire cu jurnaliştii, scrie Agerpres.

Oficialul francez a mai spus că aceste reglementări ţin pe loc companiile UE şi nu se aplică firmelor din SUA şi China.

Într-un moment în care Uniunea Europeană traversează o perioadă de creştere economică anemică, guvernul francez a decis să îşi reducă prognoza de creştere pentru acest an şi totodată a anunţat reduceri de cheltuieli în valoare de 10 miliarde de euro, în încercarea de a respecta angajamentele şi a reduce deficitul bugetar. La rândul său, Robert Habeck a spus săptămâna trecută că Germania îşi va revizui, în jos, previziunile.

Le Maire a dat vina, parţial, pe reglementările adoptate la Bruxelles pentru problemele economice ale blocului comunitar, adăugând că el şi cu Robert Habeck vor veni cu o propunere detaliată la şedinţa comună de guvern din data de 5 martie.

Ministrul francez al Finanţelor a reiterat că un alt element crucial, pentru impulsionarea creşterii economice a Europei, este integrarea pieţelor de capital din Europa. Miniştrii europeni de Finanţe urmează să discute acest subiect la reuniunea lor informală care va avea loc în cursul acestei săptămâni la Ghent, Belgia.